Actualitate, Externe

Noul ambasador al Germaniei în China, moarte suspectă, la câteva zile după ce și-a preluat postul

Noul ambasador al Germaniei în China, Jan Hecker, a murit la scurt timp după ce şi-a preluat postul, a confirmat luni Ministerul de Externe, potrivit DPA.

Ministerul de Externe nu a divulgat circumstanţele în care a avut loc decesul diplomatului, informează Agerpres.

În vârstă de 54 de ani, Jan Hecker îşi preluase luna trecută noul post de la Beijing. Adjunctul său, Frank Rueckert, îi va prelua sarcinile.

„Am aflat cu tristeţe profundă şi consternare de moartea subită a ambasadorului german în China, profesor doctor Jan Hecker”, a transmis Ministerul de Externe într-un comunicat.

„În aceste momente, gândurile noastre sunt la familia şi apropiaţii săi”, a adăugat diplomaţia germană.

Născut în oraşul-port Kiel din nordul ţării, Hecker a studiat dreptul şi a lucrat ca avocat şi judecător. Era căsătorit şi avea trei copii.

El era lector universitar înainte de a deveni consilier de politică externă al cancelarului Angela Merkel şi apoi ambasador.

„Sunt profund șocat de moartea lui Jan Hecker”, a declarat Angela Merkel luni dimineață.

 „Deplâng pierderea unui consilier foarte apreciat, care avea o umanitate profundă și o expertiză remarcabilă. Mă gândesc la colaborarea noastră cu recunoștință și mă bucur că am lucrat atât de apropiați de-a lungul anilor”, a mai spus cancelarul german, care a transmis condoleanțe familiei.

La începutul preluării mandatului de diplomat al Berlinului la Beijing, Hecker a declarat că obiectivele sale pentru noua misiune sunt „să contribuie la dezvoltarea pe termen lung și stabilitatea relațiilor dintre Germania și China” și să „consolideze în continuare dialogul și parteneriatul bilateral”.

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile