Un caz halucinant a stârnit controverse, după ce o doctoriță aflată în izolare din pricina covid-19 a fost găsită moartă în casă, deși femeia era vaccinată. Medicul, în vârstă de 66 de ani, fusese diagnosticat cu infecție cu SARS-CoV-2, și a intrat în izolare pe data de 31 august. Femeia, cadru medical, care lucra la spitalul orășenesc din Brezoi, județul Vâlcea, fusese vaccinată cu ambele doze de vaccin Pfizer. Colegii doctoriței au rămas înmărmuriți din pricina veștii tragice.
Doctoriță vaccinată anti-covid, aflată în izolare, a fost găsită moartă în casăÎn urmă cu trei zile, doctorița din Brezoi, Vâlcea, fusese contactată de către reprezentanții unității medicale la care lucra pentru a reveni la serviciu, urmând să intre de gardă. Femeia însă a precizat că va continua să rămână în concediu de odihnă. Din păcate, doctorița care se afla în izolare, a fost găsită moartă în casă. Cel care a alertat pe toată lumea a fost fratele femeii, care a sunat la spital după ce sora sa nu a mai răspuns la telefon. Cadrul medical a fost găsit, din păcate, fără suflare, în pat.
Colegii doctoriței au rămas șocați să afle că femeia, pe care o contactaseră chiar cu două zile înainte de data la care trebuia să iasă din izolare, a murit. Mai cu seamă că medicul nu acuzase probleme de sănătate, nu avea comorbidități și fusese vaccinată cu ambele doze ale serului produs de Pfizer. Managerul spitalului orășenesc susține scenariul instalării unei hipoxi cerebrale, care ar fi paralizat-o pe femeie, ducând ulterior la decesul acesteia.
Sursa: Impact.ro