Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a făcut un avertisment către aeroporturi. Deoarece încă se fac campanii de imunizare anti-COVID-19 la nivel mondial și pandemia este în desfășurare reprezentații aeroporturilor și altor puncte de trecere a frontierelor nu trebuie să le ceară călătorilor să fie vaccinați anti-COVID-19 ca să le permită accesul pe teritoriul unei țări.
Imunizarea nu este obligatorie
Imunizarea împotriva coronavirusului nu este obligatorie. În plus, OMS a transmis că dovezile imunizării anti-COVID-19 nu pot reprezenta condiții pentru accesul pe un anumit teritoriu, având în vedere că deocamdată nu se cunosc efectele vaccinurilor.
Vaccinații nu au prioritate
Organizația Mondială a Sănătății a avertizat că a acorda prioritate călătorilor vaccinați anti-COVID-19 ar putea avea drept consecinţă „administrarea neadecvată de doze categoriilor de risc ce pot contracta forme grave” ale acestei boli.
Totuși, Organizația Mondială a Sănătății a precizat că persoanele care au peste 60 de ani sau cele care suferă de boli cronice ori fac parte din alte grupuri de risc trebuie să evite să călătorească în ţări ce înregistrează o rată crescută de COVID-19.