Actualitate, Social

Otrava din farfuria de pe masa de Paște?! – Avertisment pentru toată lumea. Este total interzis

Specialiștii de la Asociația pentru Protecția Comsumatorului au făcut o analiză simplă a celor mai căutate produse din comerț pentru masa de Paște. Luând în calcul obiceiurile românilor, au ajuns la o concluzie șocantă. Putem consuma peste 100 de chimicale, dar și cantități uriașe de zahăr sau sare la o singură masă.

Masa de Paște se poate transforma rapid într-un festin plin de chimicale. În comerț găsim absolut orice, astfel că multe familii nu mai gătesc și preferă varianta mai comodă, adică cumpără absolut totul. Doar că alimentel procesate ascund o mulțime de capcane.

Foarte multe chimicale

Pe lângă foarte multe E-uri, alimentele procesate conțin și sare și zahăr în exces. „Masa de Paşte începe adesea cu un aperitiv format din pâine, mezeluri (crenvurşti de pui, crenvurşti de porc, parizer, şuncă Praga, cabanos, bacon), iar alături de acestea se găsesc câteva sosuri de ketchup, muştar şi maioneză. Dar acest aperitiv ajunge până la 83 de E-uri, 31,6 grame de sare şi 69,8 grame de zahăr pentru un singur fel de mâncare!

Dacă vă îndreptaţi către nelipsitul cozonac, îngheţată, bomboane de ciocolată, croissant de ciocolată sau un iaurt cu fructe, ajungeţi să consumaţi până la 29 de E-uri şi 116,1 grame de zahăr doar pentru desert. Pe lângă acestea, veţi consuma şi un suc tip ceai, o băutură energizantă sau poate o bere cu fructe, adăugându-se încă 29 de E-uri şi 22,7 grame de zahăr. Astfel, doar pentru desert consumaţi 58 de E-uri şi 138,8 grame de zahăr! După masa de Paşte, consumaţi o gumă de mestecat, adăugând astfel încă 11 E-uri”, susţin reprezentanţii Asociației pentru Protecția Consumatorului InfoCons.

Aplicația care vă arată ce mâncați

Dacă vreți să vă asigurați că nu mâncați chimicale pe pâine puteți alege să gătiți și astfel veți ști exact ce ingrediente folosiți. Dacă totuși nu aveți timp puteți alege să folosiți aplicația gratuită InfoCons.

De exemplu treceți în aplicație ce vă place, iar aceasta vă va spune dacă produsele alese sunt sănătooase sau nu. Mai departe, consumatorii au posibilitatea de a salva produsele pe care vor să le utilizeze pentru masa de Paşte pentru a afla printr-o simplă bifare a acestora din lista de produse salvate care este numărul total de E-uri şi de câte ori se repetă acestea în masa de Paşte.

Aplicația are și un calculator integrat. Vă puteți seta  cantitatea din fiecare produs pe care urmează să îl puneți pe masă și astfel veți afla exact cantitatea de sare, cantitatea de zahăr şi caloriile regăsite în alegerile dumneavoastră.

Sursa: EVZ 

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile
0
Spune-ți si tu părerea.x