Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă. Băsescu a afirmat că a luat notă de decizia Înaltei Curţi potrivit căreia acesta a colaborat cu Securitatea şi anunţă că va face „demersurile legale” la CEDO.
Parchetul General a anunțat că a deschis un dosar penal în care se efectuează urmărirea penală in rem sub aspectul infracțiunii de fals în declarații. Anunțul a fost făcut de Grupul de Investigații Politice, condus de Mugur Ciuvică.
”Pe 31 martie 2022, Parchetul General ne-a informat că în dosarul cu numărul 112/P/2020, dosarul declarațiilor false de necolaborare cu Securitatea depuse de Traian Băsescu, „se efectuează urmărirea penală in rem sub aspectul infracțiunii de fals în declarații”. Acum, când există o sentință definitivă referitoare la colaborarea lui Băsescu cu Securitatea, iar falsurile comise de acesta în declarațiile pe proprie răspundere sunt evidente, procurorii ar trebui să finalizeze dosarul și să-l trimită pe Băsescu în judecată.
În 24 iulie 2020, în urma unei sesizări formulate de GIP, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a început urmărirea penală in rem sub aspectul infracțiunii de fals în declarații săvârșite de Traian Băsescu în dosarul 112/P/2020.
În data de 13 iulie 2020, GIP a sesizat Parchetul în legătură cu faptul că Traian Băsescu a declarat pe propria răspundere că nu a colaborat cu Securitatea în 2004 și 2009, când a candidat la alegerile prezidențiale, în 2016, când a candidat pentru Parlamentul României și în 2019, când a candidat pentru Parlamentul European.
Toate aceste declarații sunt false.
În 20 septembrie 2019, Curtea de Apel București a constatat calitatea lui Traian Băsescu de colaborator al Securității. Judecătorul a stabilit că Băsescu – Petrov „a denunţat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar furnizarea informaţiilor a vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.
În 23 martie 2022, Înalta Curte a menținut decizia Curții de Apel, hotărând, definitiv, că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea.
Traian Băsescu știa că a fost informator al Securității și, cu toate acestea, a declarat pe proprie răspundere că nu a colaborat cu Securitatea. Parchetul General ar trebui să constate că Băsescu a prezentat ca adevărată o faptă mincinoasă (necolaborarea sa cu Securitatea ca politie politică) în scopul obținerii prin fraudă și sperjur a funcțiilor de președinte, parlamentar și parlamentar european.”, anunță sursa citată.