O familie de români, plecată în vacanță, a avut parte de o surpriză neplăcută în Germania. Aceștia au fost amendați din cauza faptului că au luat copilul cu ei în călătorie, deși nu este vacanță școlară, iar cel mic trebuia să fie la școală.
Pe aeroportul Allgäu, din oraşul german Memmingen, părinții au fost întrebați despre scopul călătoriei, iar când polițiștii au constatat că sunt însoțiți de copil i-au amendat pentru că încalcă dreptul la educație al minorului.
Poliția din Germania a înștiințat și unitatea de învățământ din România, iar acum părinții riscă amendă și la revenirea în țară, informează Adevărul.
În România, legea prevede sancțiuni de până la 5000 de lei pentru absența nejustificată a copilului de la școală, dar până acum nu se cunoaște vreun caz de părinți amendați.
„(2) Parintele sau tutorele legal instituit este obligat sa ia masuri pentru asigurarea frecventei scolare a elevului, pe perioada invatamantului obligatoriu. Nerespectarea acestei prevederi din culpa parintelui sau a tutorelui legal instituit reprezinta contraventie si se sanctioneaza cu amenda intre 500 si 5000 RON sau munca echivalenta in folosul comunitatii, prestata de parinte sau de tutorele legal instituit. (3) Amenzile sau munca in folosul comunitatii sunt aplicate de primarie, la sesizarea directorului unitatii de invatamant. Banii astfel obtinuti pot fi utilizati exclusiv in folosul invatamantului preuniversitar.”
Sursa: stiripesurse.ro