Actualitate

„Peste 1.000 de pacienți sunt condamnați la moarte. Nu se mai poate” – Ioana Mihăilă, dată în judecată de bolnavii cronici

Alianța Pacienților Cronici o va da în judecată pe Ioana Mihăilă, pentru dezastrul de la Ministerul Sănătății. Pacienții sunt condamnați la moarte, din cauza lipsei medicamentelor vitale, a transmis președintele Alianței, Cezar Irimia.

În prezent, sute de mii de bolnavi cronici nu au acces la tratament în România, a atenționat Irimia. Tot liderul Alianeți a amintit că în perioada noiembrie-decembrie 2020 au murit cu 10.000 mai mulți pacienți non-COVID față de aceeași perioadă a anului trecut.

„Peste 1.000 de pacienți cu o formă de leucemie sunt condamnați la moarte de ministerul Sănătății prin lipsa Vesanoidului, din ianuarie.

M-am săturat de cinismul celor care conduc ministerul Sănătății, de promisiuni, ordine semnate, de ipocrizie și de iresponsabilitate. Chiar nu mai acceptăm asemenea lucruri și vom acționa în judecată pe doamna ministru, în nume personal, pentru că nu se mai poate.

Sunt câteva sute de mii de pacienți care nu își găsesc astăzi tratamentul în România. Uitați-vă ce profesii au secretarii de stat din minister. Singurul cu care se poate discuta acolo este Andrei Baciu. Cine să facă strategii?! Am politizat la maximum sistemul de Sănătate, am pus membri de partid la conducerea spitalelor, a unor entități din Sănătate, cine să construiască strategii, cine să le scrie?!”, a declarat Irimia, la Realitatea.net

 

Sursa: stiripesurse

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile