Știm cu toţii că memoria populară este scurtă, dar asta n-ar fi o nenorocire, numai că, aşa cum am scris de atîtea ori, marea problemă este că această memorie colectivă nu face conexiuni. Exact pe această caracteristică se bazează specialiştii în manipularea maselor!
Aşa se face că vectorii principali de imagine, în special reprezentanţii autorităţilor, pot spune azi ceea ce contrazice spusele lor ieri, fără ca populaţia să sesizeze diferenţele. Însă, este de ajuns să pui faţă în faţă opiniile exprimate de aceştia de-a lungul timpului şi efectul este unul colosal.
O astfel de acţiune a făcut blogerul „Aurelian.ro” pe pagina sa de Facebook, care a adunat zicerile celor care au coordonat întreaga criză coronavirus din martie şi pînă azi, realizînd un clip formidabil, de aproximativ trei minute, pe care toată lumea bulversată de măsurile autorităţilor ar trebui să-l vadă. Clipul este însoţit de următorul comentariu: „Exista inca cetateni care se incred orbeste in autoritatile mioritice pe problema combaterii “pLamdemiei” in ciuda rezultatelor submediocre obtinute pana acum. Exista inca fiinte umane care iau ca litera de lege zicerile specialistilor OMS, si nimic altceva, in ciuda autocontradictiilor omeseniene de pana acum. Orice parere diferita devine “erezie” care trebuie pedepsita exemplar ca in vremurile intunecate a arderii vrajitoarelor. Cam cat de papagal trebuie sa devii ca sa te furajezi nonstop cu acest nutret pentru cretini?”
Cu acordul autorului, transcriem declaraţiile din filmuleţul realizat de „Aurelian.ro”, în care sînt grupate opiniile de acum cîteva luni ale autorităţilor care, conform teoriei lor de azi, ar putea fi interpretate ca „teorii conspiraţioniste”! Iată:
– Raed Arafat, comandantul situaţiei de urgenţă: „Virusul se elimină singur, prin sistemul imunitar, deci este ca la o gripă! Deci nu trebuie aplicat nici un tratament, ca astfel de boală să se vindece prin sistemul imunitar al persoanei respective”.
– Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS: „Virusul nu rezistă la temperaturi de peste 20 de grade, de obicei la peste 20 de grade se inactivează repede. Vara ne va ajuta, chiar şi uscăciunea, pentru că uscăciunea favorizează inactivarea virusului, împreună cu căldura”.
– Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii: „La temperaturi de peste 20 de grade, acest virus moare! Să plecăm de la o premiză pe care trebuie s-o ştie toată lumea: masca nu o poartă omul sănătos, masca o poartă omul bolnav pentru a nu disemina! Masca, purtată de omul sănătos, poate face mai mult rău decît bine!
– Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”: „Nu, din contră. [Coronavirusul, n.n.] e de vreo 10 ori mai slab decît virusul gripal!”
– Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS: „Alte afirmaţii, că ar trebui testate produsele care vin din China, să vedem dacă sînt sau nu contaminate cu Coronavirus, iar este un lucru imposibil. Pe de o parte, Coronavirusul nu există şi, pe de altă parte, nu există nici o metodă de testare a suprafeţelor, legate de prezenţa Coronavirusului.”
– Raluca Turcan, viceprim-ministru al României: „Omul trebuie să aibă garanţia că nu se culcă sănătos şi se trezeşte, ferească Dumnezeu, mort, aşa cum s-a întîmplat în Timişoara.”
– Ludovic Orban, fostul prim-ministrul Românei: „- Dar nu e periculos să ne jucăm de-a anticipatele pe timp de criză, domnule Orban? – Ce criză?”
– Klaus Iohannis, Preşedintele României: „Asta, ca să demitizăm un pic boala, fiindcă am citit cîteva articole ieri, unde se vorbea despre un virus ucigaş, într-o manieră foarte apocaliptică. Deci, la noi, pînă acuma, avem noroc!”
De atunci, sute de mii de români au fost amendaţi, cîteva mii au fost agresate de forţele de ordine, alte sute de mii au fost internate cu forţa în spitale, iar 22 de milioane de români au fost „arestate la domiciliu” timp de două luni în starea de urgenţă.
Pentru declaraţiile iresponsabile de la debutul crizei Coronavirus, menite să înlocuiască măsurile preventive necesare pe care nu le-au luat la momentul potrivit, aşa cum au făcut toate ţările, autorităţile noastre nu numai că nu răspund, dar aruncă acum întreaga responsabilitate pe români, sub pretextul că aceştia nu respectă măsurile dispuse chiar de cei care spuneau că „virusul nu există” sau că „e mai slab decît gripa”, or că e nevoie „să demitizăm un pic boala”!
Dacă astăzi cineva ar repeta exact ceea ce spuneau autorităţile acum cîteva luni, s-ar năpusti asupra lui întreaga Divizie de presă din cadrul SRI, acuzîndu-l că promovează „teoria conspiraţiei”!
Sursa: Cotidianul.ro