Actualitate, Social

Președintele Iohannis ne amenință cu vaccinarea forțată

Declarația lui Klaus Iohannis referitoare la faptul că vaccinarea trebuie impusă reprezintă o amenințare extrem de serioasă la adresa celor care refuză serurile oficiale. Este o dovadă că undeva, în laboratoarele din spatele cortinei, se pregătește o decizie înfiorătoare, aceea de a forța imunizarea populației.

Când președintele României afirmă un lucru nu trebuie să suspectăm niciodată că doar s-a trezit vorbind, ci că acel lucru urmează a fi înfăptuit, fiind deja pregătit și decis. Când a spus, la întâlnirea cu senatorii americani, că nu crede că restricțiile ar trebui impuse acum, ci vaccinarea este cea care trebuie impusă, semnalul a fost clar, iar refuzul de a accepta o asemenea idee nu este o reacție rațională în acest moment. Contextul internațional este și el destul de sumbru, având în vedere că Franța a anunțat deja că, din toamnă, va trece la vaccinarea obligatorie a cadrelor medicale. Anunț care i-a determinat pe medicii și pe asistentele de acolo să iasă, efectiv, în stradă și să intre în luptă deschisă cu forțele de ordine. Un episod pe care mass-media românească ori l-a trecut complet cu vederea, ori l-a prezentat la și altele, fără a-i sublinia gravitatea.

Mai nou, chiar și autoritățile din Grecia au introdus vaccinarea obligatorie pentru angajaţii din domeniul sănătăţii şi pentru cei din centrele de îngrijire a vârstnicilor. România a încercat, pe ușa din dos, să introducă, mascat, o forțare a vaccinării personalului medical, însă ministrul Ioana Mihăilă s-a lovit de un zid de oameni furioși, care au determinat-o să modifice de două ori într-o zi metodologia de testare pe banii angajaților din sănătate, care a ieșit, în final, mult mai permisivă.

Totul are o limită

Prof.dr.Virgil Păunescu, vicepreședintele Academiei de Științe Medicale, spunea că, după un an și jumătate de pandemie și restricții, omenirea pare a fi sub anestezie și incapabilă să mai reacționeze față de încălcările și restrângerile abuzive ale drepturilor și libertăților. Chiar și francezii, care obișnuiau să protesteze pentru orice, par resemnați și incapabili să se revolte, ajungându-se chiar, anul trecut, la o creștere în sondaje nefirească a președintelui Macron. Un fel de sindrom Stockholm distorsionat și extins la nivelul tuturor națiunilor. Dacă împotriva restricțiilor dure și prelungite francezii nu au reacționat, iată că perspectiva obligativității vaccinării i-a scos în stradă nu pe oamenii obișnuiți, ci chiar pe medici, care s-au bătut parte în parte cu forțele de ordine. Semn că totul are o limită, peste care nu se poate trece. Dacă în Israel a funcționat forțarea vaccinării, prin asmuțirea populației împotriva cadrelor medicale, în Europa instinctul de conservare a ieșit puternic la suprafață. Un lucru extrem de important este că obligativitatea vaccinării țintește lumea medicală, semn că vaccinatorii, într-un procent foarte mare, și-au manifestat scepticismul și îngrijorarea față de efectele ”benefice” ale serurilor protectoare. Iar asta spune multe pentru cei capabili să înțeleagă ce se întâmplă de fapt.

Publicitate agresivă

Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept a sesizat luna trecută Agenția Națională a Medicamentului cu privire  la publicitatea înșelătoare făcută vaccinurilor Covid-19. În fapt, publicitatea și campaniile de promovare a vaccinării nu sunt doar înșelătoare, ci și foarte agresive, anihilându-se violent orice opinie contrară sau critică la adresa serurilor experimentale. ”Lasă impresia că nu este necesară o consultație medicală, sugerează că efectul vaccinului este garantat și nu este însoțit de reacții adverse, sugerează că starea de sănătate a subiectului poate fi îmbunătățită prin vaccinare, sugerează că starea de sănătate a subiectului poate fi afectată dacă nu se utilizează medicamentul, oferă în termeni inadecvați și înșelători asigurări privind vindecarea, fiind încălcate dispozițiile art. 816 din Legea nr. 95/2006”, se arată în sesizarea Coaliției pentru Apărarea Statului de Drept.

Sursa: Claudia Marcu/ Ziarul National 

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile