Actualitate

„E o mascarada!” – Prof. Dr. Valentin Iftenie, medic legist la „Mina Minovici”, arunca in aer pandemia

Dr. Valentin Iftenie este unul dintre cei mai reputați medici legiști din România. A decis să rupă tăcerea și să facă dezvăluiri care aruncă în aer povestea oficială Covid-19.

Organizația Mondială a Sănătății a ordonat încă de la începutul Pandemiei SĂ NU SE FACĂ AUTOPSII în cazul celor declarați morți de Covid. Decizia a fost din start suspectă și foarte mulți au acuzat OMS că încearcă să manipuleze în acest fel statisticile morților.

Decizia este cu atât mai absurdă cu cât TOCMAI NECROSPIILE sunt cele care ar putea avea un aport vital la înțelegerea modului în care se manifestă boala și la găsirea unor soluții mai eficiente de tratament.

De altfel, sub această acoperire, foarte mulți oameni care au murit de cancer, diabet, infarct miocardic sau atac cerebral au fost trecuți la MORȚI DE COVID, ca să se umfle statisticile și, astfel, să se mențină populația sub frica de Pandemie.

Cum a explicat presa obedientă această cerință absurdă a OMS? Aceștia spunând că s-a dorit să nu îi pună în pericol pe medicii legiști. Pe aceeași logică ar trebui ca nici medicii și asistenții care lucrează în linia întâi să nu mai fie în contact cu bolnavii de Covid, ca să nu fie puși în pericol.

Adevărul este că prin această manevră, OMS-ul, Big Pharma și servitorii lor din toate țările cu acoperire totală pentru manipularea statisticilor pandemice și pentru atingerea următoarelor obiective: restrângerea drepturilor civile, vaccinarea forțată sau prin constrângeri sociale, obediența populației, Marea Resetare Neomarxistă.

Dar ce s-ar întâmpla dacă s-ar face autopsii în cazul fiecărui om declarat mort de covid? S-ar cam încheia cu Pandemia, pentru că s-ar evidenția faptul că foarte puțini ar mai putea fi trecuți ca decedați în statisticile Coronavirus.

Iar acest lucru ne este spus de un reputat medic legist român, Valentin Iftenie, care, în emisiunea lui Mădălin Ionescu, declară că „din 150 de decese COVID investigate la IML, puține au fost cauzate de Sars CoV 2 ! NU EXISTĂ LEZIUNI SPECIFICE ACESTEI BOLI. Ele sunt comune cu cele generate de alți viruși gripali!”

Dr. Valentin Iftenie, dezvăluiri despre cum autoritățile umflă cifrele!

Profesorul Iftenie a dat și un exemplu considerat edificator.

Dau un exemplu: un individ e victima unui accident rutier, dar care, către final, a făcut această infecție. Credeți că noi o să scriem că a murit prin infecție? Nu! Cauza de deces este politraumatism din trafic rutier. Așa se procedează la noi. (…) În schimb, pe certificatul medical constatator al decesului apare: contaminat cu virusul…” – dr. Valentin Iftene.

Mai mult decât atât, medicul declară că studiul revoluționar realizat la Institutul Mina Minovici pe decesele declarate de Covid va fi pus pe masa Ministerului Sănătății, în curând.

Și acum, prima întrebare: Ce credeți că va conta pentru Ministerul Sănătății, Adevărul pus în evidență de medicii legiști sau Ordinele primite de sus, de la Păpușarii Pandemiei?

A doua întrebare: Se va cere capul profesorului Valentin Iftenie pentru că a îndrăznit să pună sub semnul întrebării dogmele Religiei Covid?

 

Sursa: Romania Unita 

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile