Actualitate, Politic

Protest de amploare al șoferilor profesioniști – deputatul independent Mihai Lasca, a sărit în ajutorul șoferilor profesioniști nevaccinați (+video)

În data de 10 august, la ora 10:10, șoferii profesioniști vor staționa în trafic timp de o oră în semn de protest față de măsura carantinării celor care nu s-au vaccinat. Aceștia sunt nemulțumiți de faptul că în perioada de vârf a pandemiei nu au fost carantinați la intratea în țară, iar acum când pandemia este pe sfârșite a fost dispusă măsura carantinării acestora la întoarcerea în țară dacă nu sunt vaccinați. Șoferilor profesioniști le vor fi afectate veniturile și implicit familiile acestora.

 

În sprijinul acestora, un singur parlamentar, deputatul independent Mihai Lasca, a sărit în ajutorul acestora prin aceea că a transmis două interpelări parlamentare, către premierul României, Florin Câțu și ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, pentru anularea măsurii carantinării a șoferilor profesioniști nevaccinați.

Acesta a adus ca argumente faptul că vaccinarea nu este obligatorie, economia României va avea de suferit și că dreptul constituțional la muncă al șoferilor nu este respectat. La protest vor participa peste 5.000 de șoferi profesioniști și nu numai.

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile