În cursul nopții trecute au avut loc în toată România proteste de mare amploare. Oamenii au ieșit în stradă criticând măsurile luate privind evitarea răspândirii noului coronavirus.
BUCUREȘTI
În Bucureşti, în Piaţa Universităţii, sute de oameni s-au adunat să protesteze faţă de restricţiile impuse de autorităţi. Participanţii la protestul spontan nu au purtat măşti şi au scandat lozinci anti-guvernamentale şi împotriva restricţiilor iar protestul s-a terminat abia în jurul orei 4.00.
SIBIU
În Sibiu, peste 300 de oameni, majoritatea tineri, s-au adunat în Piața Mare duminică, imediat după ora 20.00, când au intrat în vigoare noile restricții. Au scandat, au intonat imnul „Deșteaptă-te române”, apoi au plecat în marș pe marile bulevarde ale Sibiului.
PITEȘTI
Un astfel de protest a avut loc şi la Piteşti. Zeci de maşini se află în zona de centru a oraşului, oamenii fiind nemulţumiţi de restricţiile puse în plan de guvernanţi.
CLUJ
Peste 100 de persoane s-au întâlnit în Piața Unirii în Cluj-Napoca la ora 18.00 pentru a protesta față de faptul că se închid sălile de sport. Mulți dintre aceștia au bannere cu textul ,,Sportul înseamnă sănătate”.
Oamenii nu sunt de acord cu măsurile anunțate joi seara de Raed Arafat, șeful DSU, în privința închiderii sălilor de sport și nu numai.
ARAD
500 de tineri au scandat și au fost prezenți la un manifest împotriva măsurilor anunțate joi seara de Raed Arafat, șeful DSU, în privința închiderii sălilor de sport, închiderii magazinelor și restricționării circulației de la ora 20:00.
TIMIȘOARA
A avut loc din nou o manifestație a celor care se declară anti-carantină și anti-mască, la Timișoara. Zeci de persoane au protestat în noaptea de duminică spre luni pe străzile orașului. Au mers și acasă la primarul Dominic Fritz. Au strigat din răsputeri „Demisia”, „Nu vrem carantină, nu vrem să faci Auschwitz din Timișoara” sau „Ieși afară, javră ordinară”.
CONSTANȚA
Sute de oameni au protestat duminică în Constanța împotriva noilor restricții instituite de autorități pentru a opri răspândirea pandemiei de coronavirus. Acesta a debutat în fața sediului prefecturii, de unde coloana a plecat în marș prin oraș, ajungând pe faleza Cazinoului și pe bulevardul Tomis, potrivit Neptun TV.
Protestatarii cer ridicarea restricțiilor de circulație și a celor referitoarea la orarul de funcționare a magazinelor și teraselor.
BRĂILA
Zeci de persoane au participat la protestul spontan de la Brăila. Mediafax precizează că jandarmii au legitimat 23 de persoane. Un bărbat aflat în stare de ebrietate a fost dus la secţia de Poliţie şi, ulterior, a fost sancţionat.
GALAȚI
La Galați au fost proteste faţă de noile restricţii de circulaţie impuse de Guvern începând din weekend. Oamenii au strigat „Libertate”, „Ieşiţi în stradă” şi au blocat circulaţia pe strada Brăilei.
Sursa foto: Digi24