Actualitate, Externe

Proteste masive în Franța – Mii de oameni mărșăluiesc împotriva permisului sanitar și obligativitatea vaccinării anumitor angajați

Proteste masive în Franța. Mii de oameni mărșăluiesc pe străzile Parisului și ale altor orașe din Hexagon, nemulțumiți de introducerea permisului sanitar și de obligativitatea vaccinării pentru angajații din anumite domenii esențiale, cum este cel medical.

Opoziția față de imunizare și permisul sanitar rămâne ridicată în Franța și a provocat numeroase proteste, unele violente, de când administrația Macron a anunțat planul de a impune vaccinarea.

Președintele Emmanuel Macron a declarat chiar că s-ar putea ajunge la obligativitatea vaccinării anticovid la nivelul populației generale, dacă avansul tulpinii Delta nu va putea fi stăvilit.

Acum, protestatarii continuă să conteste permisul sanitar care condiționează accesul în anumite locuri publice, deși curtea constituțională a Franței, Consiliul Constituțional, a validat legislația adoptată de guvern și parlament.

Potrivit legii, toate cadrele din sistemul sanitar, mai puțin cele exceptate din motive medicale, trebuie să se vaccineze până pe 15 septembrie, altfel nu-și vor mai putea exercita meseria și prin urmare nu mai vor fi plătte.

Permisul sanitar condiționează accesul de săptămâna viitoare în localuri, în anumite instituții publice. Nu și în școli, însă aici vor fi intensificate testările, pentru depistarea rapidă a unor eventuale cazuri și izolarea lor înainte să dea naștere unor noi focare.

Controversa legată de permisul sanitar și de obligativitatea vaccinării în anumite sectoare a fost exploatată și politic, de către extrema dreaptă și stânga radicală, pe motiv că încalcă drepturi fundamentale ale cetățenilor.

În decizia sa, Consiliul Constituțional susține însă că legislația legată de imunizare și permisul sanitar nu încalcă libertățile fundamentale, deci poate fi implementată.

Sursa: Digi24 

 

 

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile