Actualitate

Protocolul covid a schimbat expertiza medicilor, nu mai pot vindeca alte boli? – O studentă la Medicină din Galați a murit după două săptămâni de chinuri: Dacă ar fi fost consultat, nu ar fi murit

O tânără de 21 de ani, studentă în anul trei la Medicină în Galați, a murit. Familia acuză o personalul medical că a făcut o serie de greșeli, printre care și punerea unor diagnostice greșite.

Se înmulțesc reclamațiile la adresa corpului medical din Spitalul de Urgență din Galați, privind modul în care sunt primiți, diagnosticați și tratați pacienții non-COVID, care se prezintă la Camera de Urgență.

Dacă în urmă cu câteva zile prezentam cazul unui bărbat de 46 de ani, decedat după ce a stat o zi în curtea spitalului pe o bancă, acum o tânăra de doar 21 de ani a decedat în secția reanimare în urmă unei infecții generalizate, după ce inițial diagnosticul medicilor fusese lombosciatică.

Tânăra s-a prezentat joi, 28 octombrie,la spital, însoțită de mama sa. Acuza dureri de spate. Și până luni a fost văzută superficial la camera de gardă, nici măcar dezbrăcată și consultată.

Medicii i-au recomandat de două ori diverse tratamente pentru lombosciatică și chiar un RMN pe care să-l facă la un privat, cu toate că investigația se putea face și în spital.

”Ne-au trimis acasă cu tratament, însă durerile nu s-au oprit”

”Fata mea a acuzat nişte dureri de spate şi pe 28 octombrie, într-un puseu de durere a ajuns la Urgenţe cu salvarea. Am aşteptat şase ore până să i se pună un diagnostic. I s-a spus că are lombosciatică, fără ca medicul să se apropie de ea. Un diagnostic greşit. Ne-au trimis acasă cu tratament, însă durerile nu s-au oprit. Vineri, fata mi-a spus: Sâmbătă dimineaţă, pe la ora 10.00, am venit din nou la urgenţe. O asistentă de acolo ne-a spus: Au chemat iar doctorul, acelaşi diagnostic, tot aşa, pus de la distanţă: lombosciatică. I s-a dat Indomentacin şi o trimitere către RMN”, povesteşte Carmen Anghele, mama tinerei.

La fel ca în cazul precedent, a existat o navetă între domiciliu și camera de gardă, dar nimeni nu a făcut nimic pentru că, așa cum ne povestește mama fetei, toată lumea le spunea că mult mai importante sunt cazurile de COVID-19, pentru că din cauza lor se moare, nu o banală durere de spate.

”S-a speriat şi a început să plângă. Nu mai respira, s-a învineţit”

”De acolo a început calvarul. A chemat un medic chirurg, care nu s-a purtat foarte profesional cu ea, după părerea ma. Ea avea dureri groaznice şi i-a spus fetei că se alintă. M-a dat afară din cabinet. Ea având dureri mari, nu a putut sta la consult. S-a supărat, a aruncat mănuşile. Eu i-am zis să-i dea un un calmant, poate o ajută… şi atunci a început să ţipe la mine. Apoi, i-a spus fetei că dacă nu o operează, o să moară. Atunci fata s-a speriat şi a început să plângă. Nu mai respira, s-a învineţit… Am plecat acasă, însă duminică, la ora 4.00, m-am întors cu ea… Voma şi făcea temperatură”, a mai spus mama fetei.

Abia după câteva zile, mama observa un furuncul intrafesier, în regiunea lombară, care ar fi putut fi cauza durerilor și care ar fi putut fi observat de orice medic, dacă tânăra ar fi fost consultată.

Intervenția medicilor chirurgi a fost tardivă. Infecția îi afectase rinichii și se propaga și spre alte organe.

A fost operată și abdominal – tot inutil. Între timp, bacteriile nozocomiale intraspitalicești agravează cazul.

Tânăra avea să-și piardă viață în reanimare.

Rudele tinerei spun că nici medicilor nu le era clar diagnosticul.

Spitalul a deschis o anchetă internă și așteaptă că și familia buletinul medico-legal

Coincidență sau nu, totul a început în timpul aceleiași ture, ca în cazul bărbatului ținut în frig.

Familia va depune plângeri și la Parchet, iar în cazul precedent, organele de anchetă au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Sursa: Antena3

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile