Actualitate

Protocolul de oxigen pentru bolnavii Covid confirmă criticile dr. Flavia Groșan

Când dr. Flavia Groșan a atras atenția asupra oxigenului administrat în exces și inutil pacienților Covid, lumea medicală s-a oripilat, atacând-o pe aceasta pentru afirmații iresponsabile. Iată că, la finalul pandemiei, Ministerul Sănătății a decis să publice în Monitorul Oficial Protocolul de oxigenoterapie pentru spitalele Covid.

La final de pandemie, autoritățile au decis să elaboreze un ghid al oxigenoterapiei în cazurile Covid, pentru a stopa erorile medicale făcute prin administrarea în exces a acestuia. În 17 martie 2021, medicul bronho-pneumolog Flavia Groșan a cutezat să critice dur practicile cadrelor medicale din spital, care utilizau în mod defectuos și fatal, adeseori, oxigenoterapia.

 

 

”În saturațiile de oxigen de peste 80% eu mă duc cu doze foarte mici de oxigen, 2-3 litri pe minut și timp scurt pe zi, 4-5 ore. Oxigenul în exces inhibă creierul, pentru că normal creierul controlează organismul, nu un aparat. Eu aici nu am fost de acord cu ei deloc, cu dozele foarte mari de oxigen pe care le administrează, cu 20 de litri îi bagă în acidoză, în edem cerebral. Pentru că ei nu sesizează că oxigenul ține saturația, dar crește în același timp dioxidul de carbon în creier și fac edem cerebral și mor. Eu mă duc pe medicație ca să controlez saturația din oxigen. Dacă eu mă sperii la 80% saturație atunci mă las de meserie, iar ei sub 90 îi bagă în spital”, afirma atunci dr.Flavia Groșan. În Protocolul pentru suportul respirator non-invaziv al pacienților adulți diagnosticați cu Covid-19 în afara secțiilor ATI, publicat ieri în Monitorul Oficial, se arată clar că alegerea pragului de 94% saturație de oxigen pentru definirea formei clinice severe de Covid este arbitrară. Valori de 93% pot fi normale la vârstnici, iar valori de 90-93% pot fi pre-existente la pacienți cu boli pulmonare cronice. În ambele situații o valoare a saturației de oxigen de 90-94% nu este un semn de formă severă de Covid-19, potrivit Protocolului. Cu toate acestea, în nenumărate cazuri, unele semnalate și în ziarul Național, saturația de 90-92% era considerată catastrofală, pacienții fiind internați direct la Terapie Intensivă.

Oxigenul în exces poate fi fatal

Potrivit Protocolului Ministerului Sănătății, hiperoxemia, care reprezintă creșterea presiunii oxigenului arterial peste 120 mmHg, poate produce leziuni tisulare, toxicitatea crescând odată cu creșterea concentrației de oxigen și a presiunii de expunere. Expunerea prelungită la niveluri crescute de O2 la presiune atmosferică poate determina efecte nedorite pulmonare (iritație traheală, tyuse, dispnee) sau oculare. Hiperoxemia induce vasodilatație cu scăderea debitului cardiac, ceea ce poate precipita episoade de ischemie, cu agravarea stării pacienților cu boală ischemică cardiacă sau boală cerebrovasculară. ”Ca urmare, pacienții cu infarct miocardic acut sau accident vascular cerebral acut vor primi oxigen suplimentar numai dacă prezintă hipoxemie. Valorile normale ale saturației de oxigen(SpO2) la individual tânăr în repaus sunt de 95-98%, dar coboară și la 93% după 70 de ani. Se acceptă că nu se poate produce hipoxie tisulară câtă vreme hemoglobina este saturată în oxigen>90%. La pacienții spitalizați cu boli acute se recomandă administrarea de oxigen suplimentar doar la o saturație de oxigen < 90% și opțional între 90-92%, evitarea administrării oxigenului suplimentar la valori ale SpO2  >sau =92% și evitarea creșterii SpO2>96% la pacienții sub oxigenoterapie. Ca urmare, prima țintă terapeutică pentru oxigenoterapie, valabilă la majoritatea pacienților, este SpO2 între 92-96%, sau chiar 90-94%”, se arată în Protocol.

Dezastru pentru bolnavii cronici

Oxigenoterapia, chiar la valori normale ale SpO2, poate determina agravarea hipoventilației alveolare și a hipercapniei și acidozei respiratorii la pacienții cu hipercapnie cronică, sau doar cu risc de hipercapnie, se precizează în Protocol. Exemple de boli care se asociază cu hipercapnia sunt bronhopneumopatia cronică obstructivă, fibroza chistică, boli neuromusculare, boli ale peretelui toracic, sindrom de obezitate-hipoventilație. La acești pacienți SpO2 sub oxigenoterapie trebuie menținută la limita inferioară a intervalului acceptabil, respectiv în jur de 90%. Ca urmare, la acești pacienți ținta terapeutică este SpO2 între 88 și 92%, potrivit Protocolului pentru suportul respirator non-invaziv al pacienților adulți diagnosticați cu Covid-19 în afara secțiilor ATI.

 

Sursa: National.ro/Claudia Marcu

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile