Actualitate, Politic

PSD: încă o moţiune împotriva Guvernului Cîţu – Cu cine vrea alianță Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu a anunțat că pregătește moțiunea pentru demiterea premierului Florin Cîțu. Liderul PSD a precizat că singurele discuții pe care le mai are cu colegii săi social-democrați se referă la momentul în care aceasta ar trebui depusă în Parlament, astfel încât să nu influențeze în niciun fel lupta dintre părțile care-și dispută conducerea în PNL.

„Discutăm dacă să depunem moțiunea imediat după începerea sesiunii parlamentare, sau după Congresul PNL. În ce mă privește, consider că ar fi mai bine ca această moțiune să nu influențeze lupta internă din PNL. Să își ducă în PNL bătălia și înjurăturile lor, fără să fie folosit PSD-ul în această dispută. Discutăm, cert este că vrem cu toți colegii mei social-democrați ca această moțiune să aibă șanse să treacă, să nu o depunem și să nu treacă”, a declarat Marcel Ciolacu la România TV.

Liderul PSD a menționat că în privința moțiunii de cenzură mizează și pe votul parlamentarilor de la AUR. „Chiar dacă cei de la AUR nu ar avea de ales, tot ar trebui să voteze…dacă vrei să creezi respect între colegi. Am avut cu liderii AUR discuții pe această temă și o să mai avem”, a comentat Ciolacu.

Ce va conține moțiunea de cenzură

Întrebat ce va conține moțiunea împotriva lui Florin Cîțu, politicianul a punctat că premierul în funcție este un „penal” și că va fi abordată în primul rând „latura: fără penali în funcții publice”, pe care trebuia să și-o asume și Dan Barna, liderul USR-PLUS. De asemena, alte două subiecte vor fi economia și sănătatea, având în vedere că România se apropie de un nou val de pandemie și nimeni nu a luat nicio măsură.

Liderul PSD l-a atacat din nou pe premierul Florin Cîțu subliniind că acesta trebuie demis petnru că ceea ce a făcut el este infracțiune penală. „Sper că toată lumea e conștientă că ceea ce a făcut Cîțu nu e contravenție, este infracțiune penală a stat două zile la zdup. E adevărat că e un penal strategic pentru că a stat la zdup în SUA, dar tot pușcărie este”, a comentat președintele PSD.

Sursa: national.ro 

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile