Actualitate, Externe

Putin înarmează Cuba, Venezuela și Nicaragua – Rachetele Rusiei, lângă granițele SUA!

Președintele rus Vladimir Putin a convenit cu liderii din Cuba, Venezuela și Nicaragua să dezvolte parteneriate într-o serie de domenii, inclusiv intensificarea colaborării militare, a anunțat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Exprimându-se miercuri, în fața Dumei de Stat, Lavrov a raportat că Putin a discutat recent cu liderii celor trei țări din America Centrală și că aceștia au convenit să colaboreze pentru a-și consolida cooperarea strategică.

„Parteneriat strategic în toate domeniile, fără excepții”

„PREȘEDINTELE PUTIN A PURTAT DISCUȚII TELEFONICE RECENTE CU COLEGII SĂI DIN ACESTE TREI GUVERNE, CU CARE SUNTEM FOARTE APROPIAȚI ȘI PRIETENOȘI, ȘI AU CONVENIT SĂ CAUTE ALTE MODALITĂȚI DE APROFUNDARE A PARTENERIATULUI NOSTRU STRATEGIC ÎN TOATE DOMENIILE, FĂRĂ EXCEPȚII”, A DECLARAT LAVROV.

El a menționat că Rusia are deja relații strânse cu aceste țări în multe sfere, „inclusiv militare și militaro-tehnice”, scrie RT.

Criza rachetelor din Cuba, o amintire încă vie

La începutul acestei luni, ministrul adjunct de Externe al Moscovei, Serghei Riabkov, a fost întrebat despre posibilitatea trimiterii de trupe rusești în America Latină.

DIPLOMATUL RUS NU A EXCLUS ACEASTĂ POSIBILITATE, LĂSÂND DESCHISĂ ORICE INTERPRETARE.

„Este stilul american să aibă mai multe opțiuni pentru politica sa externă și militară”, a spus el. „Aceasta este piatra de temelie a influenței puternice a acestei țări în lume.”

„Președintele Rusiei a vorbit de mai multe ori despre măsurile care ar putea fi luate, de exemplu implicarea marinei ruse, dacă lucrurile sunt puse pe calea provocării Rusiei și a creșterii presiunii militare asupra noastră de către SUA”, a continuat el. „Nu vrem asta. Diplomații trebuie să ajungă la un acord”.

Riabkov chiar a comparat nivelul actual al tensiunilor dintre Occident și Rusia cu cel din timpul crizei rachetelor din Cuba, din 1962, când URSS a trimis rachete nucleare spre Havana, iar SUA au impus o blocadă navală a insulei comuniste.

Consilierul SUA pentru securitate națională, Jake Sullivan, a precizat că activitatea militară a Rusiei în America Latină nu a fost un subiect la recentele discuții de securitate, dar a precizat că SUA ar acționa „ decisiv ” în fața unui asemenea scenariu.

 

Sursa: Ziarul National 

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile