Vladimir Putin a semnat un decret prin care se introduce legea marțială în teritoriile anexate ucrainene anexate în septembrie, Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojia.
Vladimir Putin a anunțat miercuri, introducerea legii marțiale în teritoriile ucrainene anexate. Președintele rus a anunțat această măsură în timpul unei reuniuni a Consiliului de Securitate transmisă la televiziune, în timp ce armata a recunoscut dificultățile de pe frontul ucrainean.
„Slugile lui Hitler”
„Am semnat un decret privind introducerea legii marțiale în aceste patru entități constitutive ale Federației Ruse („republicile populare” Lugansk și Donețk, precum și oblasturile Herson și Zaporojia), a declarat Vladimir Putin.
„Acesta va fi trimis imediat spre aprobare Consiliului Federației și Dumei”, a spus șeful statului, la o reuniune a Consiliului de Securitate, pe care a ținut-o prin videoconferință. Aceste anexări nu au fost recunoscute de Ucraina sau de țările occidentale.
Legea marțială va intra în vigoare joi, de la miezul nopții. Aceasta permite restrângerea libertăților cetățenilor, cenzura militară a comunicațiilor, introducerea muncii forțate în scopuri de apărare, interzicerea mitingurilor și a grevelor, interzicerea organizațiilor publice, internaționale sau străine care subminează securitatea țării, scrie Le Monde.
În timpul întâlnirii, președintele rus a atacat din nou autoritățile ucrainene, pe care le-a descris drept „slugile lui Hitler”, și a anunțat ajutor pentru soldații mobilizați, a precizat Kremlinul.
Putin says he's introducing martial law in the four partially occupied Ukrainian regions he annexed last month. This is portrayed as a technicality – he said it de facto already exists – but is a clear response to recent military setbacks as Ukraine's counteroffensive advances. pic.twitter.com/zTOanR1N1C
— max seddon (@maxseddon) October 19, 2022
Sursa: national.ro