Actualitate, Externe, Sport

Rafael Nadal s-a prăbușit pe teren la finala turneului Indian Wells, după ce a simțit o durere ca de ac înfipt în inimă – El câștigase la Australian Open pe criterii de vaccinare Covid, după expulzarea nevaccinatului Djokovici, principalul său rival

Rafael Nadal a fost învins pentru prima dată în acest an la finala turneului de la Indian Wells, California, pe care l-a pierdut duminică în favoarea rivalului său american Taylor Fritz, dar nu oricum, ci după ce a suferit pe durata meciului de dureri puternice în piept, „ca de ac pe care îl apeși”, după cum relevă Le Figaro.

Iar asta, după ce la sfârșitul lunii ianuarie a câștigat turneul Australian Open, la care nu au putut participa decât sportivii injectați cu serurile experimentale Covid. Iată că norocul nu i-a mai surâs și la Indian Wells.

„Mi-era rău. Am avut dificultăți de respirație. Nu-mi dau seama dacă este la nivelul coastelor… Când respir, când mă mișc, se simte ca un ac pe care îl apeși. Și nu e numai durerea, îmi afectează și respirația”, a explicat jucătorul spaniol de 35 de ani în conferința de presă ulterioară.

Maiorcanul, care urmărea un al patrulea titlu la Indian Wells, a apelat de două ori la fizioterapeut în această finală. Prima dată s-a dus la vestiar pentru cinci minute.

„Am făcut tot ce puteam mai bine. Însă n-a fost o zi bună. Se mai întâmplă. A fost greu să joc o finală ca aceasta. M-am străduit până la capăt. Mă întristează faptul că NU AM PUTUT LUPTA CU ADEVĂRAT. Este destul de greu să simți așa ceva în momente obișnuite, dar, în finală, este foarte urât”, a declarat Nadal, după ce tocmai suferise prima înfrângere în 21 de meciuri în 2022.

Câștigase trei titluri la rând, inclusiv la Australian Open la sfârșitul lunii ianuarie, ceea ce i-a permis să devină deținătorul recordului de Grand Slam-uri câștigate (21). Toate acestea după ce anul trecut a lipsit de pe teren mai bine de patru luni din cauza unei accidentări la piciorul stâng care a necesitat o intervenție chirurgicală.

„Bineînțeles, ultimele două luni au fost incredibile, de neuitat. Mă bucur de lucruri pe care nu credeam că le voi mai face vreodată. Dar acum este timpul să încerc să rezolv această problemă (de sănătate) cât mai curând posibil, pentru a reîncepe cu bine pe zgură. Sper să fiu pregătit”, a declarat sportivul, care încă speră să obțină al 14-lea titlu la Roland Garros în iunie.

„Sunt doar îngrijorat de ceea ce se va întâmpla, de ceea ce trebuie să fac pentru a mă recupera și de cât timp va dura”, a conchis Nadal.
Sursa: Vlad Pârău / ActiveNews 
guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile