Actualitate, Externe, Politic

RAID FBI la reședința lui Donald Trump din Florida! – Operațiuni comuniste de lumea a treia după ce fostul președinte și-a anunțat candidatura la prezidențialele din 2024

Reședința din Florida a fostului președinte Donald Trump, Mar-A-Lago, a fost percheziționată de agenți FBI, a anunțat luni Trump într-un comunicat.

ȘTIRE ACTUALIZATĂ

„Sunt vremuri întunecate pentru națiunea noastră, întrucât frumoasa mea casă, Mar- A-Lago din Palm Beach, Florida, este în prezent sub asediu, percheziționată și ocupată de un grup mare de agenți FBI”, a declarat Trump. „Nimic de genul acesta nu i s-a mai întâmplat vreodată unui președinte al Statelor Unite”.

„Persecutarea politică a președintelui Donald J. Trump durează de ani de zile, cu escrocheria Rusia, Rusia, Rusia, Rusia, Rusia, acum complet dezmințită, farsa de punere sub acuzare nr. 1, farsa de punere sub acuzare nr. 2 și multe altele, dar nu se termină niciodată. Este o persecuție politică țintită la cel mai înalt nivel!”, a spus directorul de comunicare al celui de-al 45-lea președinte al SUA, Taylor Budowich, prezentând poziția oficială a lui Donald Trump

Trump a subliniat cooperarea sa anterioară cu forțele de ordine și a calificat raidul FBI la domiciliul său drept un „abuz al procurorului” care nouă ne aduce aminte de practicile DNA și ale „Justiției” TV din România, realizată din umbră, e bine să ne aducem aminte, cu consilieri FBI asemenea consilierilor sovietici NKVD din regimul timpul instaurării regimului comunist. Trump a mai spus că percheziția fără precedent este un exemplu de „folosire pe post de armă a sistemului de justiție, care vrea cu disperare ca eu să nu candidez la președinție în 2024”.

Trump a continuat:

„După ce am conlucrat și am cooperat cu agențiile guvernamentale relevante, acest raid neanunțat la domiciliul meu nu a fost necesar sau adecvat. Este o conduită abuzivă a procurorului, o folosire a sistemului de justiție pe post de armă și un atac din partea democraților din stânga radicală care doresc cu disperare ca eu să nu candidez la președinție în 2024, mai ales pe baza sondajelor recente, și care, de asemenea, vor face orice pentru a-i opri pe republicani și conservatori în viitoarele alegeri de la jumătatea mandatului. Un astfel de asalt ar putea avea loc doar în țări prăbușite ca state, din lumea a treia. Din păcate, America a devenit acum una dintre aceste țări, coruptă la un nivel nemaiîntâlnit până acum. Mi-au spart chiar și seiful! Care este diferența dintre acest lucru și Watergate, unde agenții au pătruns în Comitetul Național Democrat? Aici, în mod invers, democrații au pătruns în casa celui de-al 45-lea președinte al Statelor Unite.”

Fostul președinte a declarat că a fost persecutat politic „de ani de zile” și a subliniat narațiunea operațiunea de prăfuire a sa legată de Rusia și cele două înercăro eșuate de destituire a sa ca exemple ale persecuției continue, informează Breitbart.

„Persecuția politică a președintelui Donald J. Trump continuă de ani de zile, cu acum complet dezmințita escrocherie cu Rusia, Rusia, Rusia, Rusia, farsa de punere sub acuzare #1, farsa de punere sub acuzare #2 și multe altele, care pur și simplu nu se mai termină niciodată”, a spus Trump. „Este o persecuție politică țintită la cel mai înalt nivel!”

De asemenea, el a subliniat că „absolut nimic nu s-a întâmplat” cu candidata ratată la președinție Hillary Clinton, care a șters 33.000 de e-mailuri după ce au fost citate de Congres.

Trump a adăugat:

„Lui Hillary Clinton i s-a permis să șteargă și să spele cu acid 33.000 de e-mailuri DUPĂ ce a fost citată de Congres. Nu s-a întâmplat absolut nimic pentru a o trage la răspundere. Ea a luat chiar și mobilă de epocă, și alte obiecte de la Casa Albă. Am ținut piept corupției birocratice din America, am redat puterea poporului și am servit cu adevărat țara noastră, așa cum nu s-a mai văzut până acum. Sistemul a urât asta. Acum, în timp ce privesc cum candidații pe care i-am susținut obțin victorii importante și văd cum dominam în toate sondajele, încearcă să mă oprească pe mine și Partidul Republican, încă o dată.”

„Fărădelegea, persecuția politică și vânătoarea de vrăjitoare trebuie să fie expuse și oprite. Voi continua să lupt pentru marele popor american”, a conchis Trump.

Fiul președintelui detronat fraudulos în 2020, Eric Trump, a declarat în cadrul emisiunii Hannity Show de la FNC: „La asta s-a ajuns astăzi: să ai 30 de agenți FBI, de fapt, mai mult decât atât, să coboare la vila de la Mar-a-Lago, să nu anunți nimic, niciun preaviz, să intri pe porți, să începi să răscolești un birou, să răscolești un dulap. Au spart un seif. Nici măcar nu avea ceva în seif. Vreau să spun, mai scutiți-mă. Și asta vine de la ce, de la arhivele naționale? Cu toate acestea, Hunter Biden a făcut infracțiuni cu arme de foc, droguri ilegale, afaceri dubioase cu toată lumea din întreaga lume. Apropo, totul se află pe laptopul său, pentru ca toată lumea să vadă, cu scrisul său, în propriile sale cuvinte. Unde sunt acești agenți FBI în cazul lui? Unde este toată lumea? De ce oare proiectilele nu-l urmăresc decât pe Donald Trump și familia sa? De ce oare persecuția politică merge doar într-o singură direcție în această țară?”, a spus acesta potrivit sursei citate.

Dan Bongino, un comentator politic, fost ofițer NYPD și agent al Secret Service, a avut o poziție foarte dură: Este o operațiune „de rahat de lumea a treia”, a spus acesta în direct la Fox News. VIDEO via Twitter:

 

,
Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile