Actualitate, Politic, Social

Raport exploziv: Cei mai mulți copii traficați „sunt cetățeni UE” – Sun folosiți la recoltarea de organe, cerșit și exploatare sexuală

Peste jumătate din victimele înregistrate ale traficului cu oameni sunt cetățeni UE, iar cei mai mulți dintre ei sunt vânduți pentru sex, conform Comisei Europene (CE).

„Putem vedea că o mare majoritate a copiilor traficați sunt cetățeni UE”, a declarat luni presei comisarul european de interne Ylva Johansson.

Cam un sfert [din totalul victimelor – n.trad.] sunt copii, afirmă raportul CE.

Iar cei mai mulți dintre ei sunt înregistrați în România, urmată de Germania și Olanda.

Ca și femeile, ei sunt „traficați în principal în scopuri sexuale”, a declarat Johansson, precizând că în jur de o treime sunt traficați în propria lor țară.

„Dacă faci trafic cu droguri sau arme de foc, nu poți să le vinzi decât o dată”, a declarat ea.

„Dar dacă faci trafic cu o femeie, cu o fată în scopuri sexuale, poți să-i vinzi trupul din nou și din nou și din nou și din nou”, a afirmat ea.

În cifre absolute, cetățenii români sunt cel mai grav afectați, cu 2.315 cazuri de trafic înregistrate în 2019-2020.

Cifra include și traficul pentru exploatarea muncii și în alte scopuri, dar traficul în scopuri sexuale rămâne preponderent.

Românii sunt urmați de francezi (1.202), italieni (904) bulgari (553) și polonezi (518).

Vârful aisbergului

Dacă raportăm numărul de victime la mărimea populației, România iese iarăși pe primul loc, însă e urmată de data aceasta de Bulgaria și Ungaria.

Johansson a afirmat însă că aceste cifre nu reprezintă decât „vârful aisbergului”, observând că acest gen de infracțiune se folosește tot mai mult de internet, ceea ce înseamnă că e mai greu de detectat.

CE intenționează acum să impună sancțiuni obligatorii firmelor care contribuie la trafic. Acele sancțiuni vor fi incluse în directiva UE anti-trafic, a precizat ea.

CE vrea de asemenea să extindă definiția traficului și la căsătoriile forțate și adopțiile ilegale.

O altă regulă nouă va transforma în delict penal exploatarea în cunoștință de cauză a unei victime a traficului.

Ungaria, Olanda și Germania au adoptat deja legi care incriminează utilizarea în cunoștință de cauză a serviciilor unei victime a traficului.

În alte țări, precum Irlanda, Franța, Luxembourg, Slovacia și Spania, sunt în discuție măsuri similare.

Regulile li se aplică și celor traficați pentru muncă, inclusiv muncitorii în construcții.

„Poate că persoana nu e angajată, dar tu vei fi folosit serviciile unei victime a traficului, iar acest lucru va fi de asemenea incriminat”, a declarat ea.

Cele mai multe victime ale traficului pentru muncă sunt bărbați, iar cifra este în creștere și în cazul lor, conform raportului CE.

Din raport reiese că 51% din cazurile de trafic sunt în scop de exploatare sexuală, urmate de exploatarea muncii (28%). Printre alte forme de exploatare se remarcă cerșitul forțat. Iar mai puțin de 1% din cazuri implică recoltarea de organe, conform CE.

 

Sursa: stirpesurse.ro 

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile