Nemulțumire la vârful Ministerului Sănătății, pe un subiect ce revine în atenție, odată cu o serie de declarații făcute recent de către șeful acestei instituții, Alexandru Rafila.
Acesta consideră că sistemul de urgență trebuie să fie în subordinea Ministerului Sănătății, nu a Ministerului Afacerilor Interne.
Declarațiile vin în contextul în care Ministerul de Interne, condus de liberalul Lucian Bode, a pus în dezbatere publică un proiect de act normativ.
E vorba despre un proiect de lege care vizează reorganizarea instituţiei, iar potrivit prevederilor documentului asistenţa medicală de urgenţă ar urma să fie coordonată de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, conform news.ro. Ministrul PSD al Sănătăţii, Alexandru Rafila, acuză nu doar că nu a fost informat despre acest proiect, ci și că ministerul pe care-l conduce nu se află pe lista instituţiilor avizatoare.
Rafila: „Sunt gata să-i cedez domnului Raed Arafat poziția de ministru al Sănătății sau poate veni ca secretar de stat”
Oficialul guvernamental a fluturat varianta demisiei, susținând că ar fi dispus să îi cedeze actualului șef al Departamentului pentru Situații de Urgență din MAI, Raed Arafat, fotoliul de ministru al Sănătății.
„Nu accept această variantă (sistemul de urgență să rămână la MAI-n.r.), pentru că atât timp cât sunt ministrul la Ministerul Sănătății, sunt responsabil pentru sistemul de Sănătate.
Sunt gata să-i cedez domnului Raed Arafat poziția de ministru al Sănătății sau poate veni ca secretar de stat. (…) Legarea unui nume de sistemul de sănătate este o chestiune absolut nepotrivită și chiar ușor periculoasă. Eu prefer să-l las pe dânsul dacă acesta ar fi prețul pentru păstrarea sistemului de urgență în sistemul de Sănătate și nu în cel polițienesc, așa cum este logic”, a declarat Alexandru Rafila, miercuri seară, la România TV.
Ce ținuse să anunțe Arafat săptămânile trecute
În contextul discuțiilor referitoare la eventualitatea ca SMURD-ul să treacă la MS, șeful DSU a avut mai multe reacții – VEZI AICI și AICI.
Iar săptămânile trecute a transmis și un mesaj pe o rețea de socializare, cu referire la sistemul de urgență și la SMURD.
„Sistemul de urgență este unul complex, integrează mai multe structuri, medicale și nemedicale.
SMURD este doar o parte din acest sistem și nu are cum să funcționeze separat de restul structurilor.
Puterea sistemului nostru este în modul în care este organizat și în modul în care integrează personalul și resursele din cadrul UPU-SMURD, IGSU, IGAv, Ambulanță și SALVAMONT!
Am solicitat colegilor din cadrul DSU să înceapă o campanie de informare prin care dorim să eliminăm concepțiile eronate și informațiile greșite despre cum funcționează sistemul al cărui rol principal este salvarea de vieți”, transmitea Raed Arafat, pe pagina sa de Facebook, în după-amiaza zilei de 15 aprilie.
Sursa: Andrei Coman, Ziarul National