Actualitate

Răzbunarea teroriștilor Covid: Dr. Răzvan Constantinescu, cercetat de Colegiul Medicilor pentru negarea pandemiei COVID-19 – SANCȚIUNE de la UMF Iași

Un medic care a negat pandemia este cercetat disciplinar, în premieră, de Colegiul Medicilor. Răzvan Constantinescu nu va mai putea preda studenților de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, cel puțin pe perioada cercetării sale.

Medicul Răzvan Constantinescu a fost suspendat din funcția de profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie.

Răzvan Constantinescu este primul doctor din România cercetat disciplinar de Colegiul Medicilor după ce a negat pandemia de COVID-19 și instiga pacienții la nerespectarea regulilor sanitare.

Acesta este cercetat pentru „instigarea pacienţilor la refuzul respectării normelor legate de pandemia de COVID-19″, potrivit Colegiului Medicilor din Iași, potrivit Realitatea PLUS.

Șef lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași, Constantinescu a fost  suspendat de UMF Iași pe durata cercetării disciplinare. Decizia de suspendare a fost semnată de rectorul instituției, prof. dr. Viorel Scripcariu.

„Nu va mai desfăşura activităţi de predare, activităţi de seminar, lucrări practice şi de laborator, îndrumare de proiecte de an, participare la examene şi orice alte activităţi care presupun interacţiunea faţă în faţă sau online cu studenţii”, se arată în decizie.

Răzvan Constantinescu a fost audiat în iunie în Comisia de Etică a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi după ce a fost reclamat de unul dintre colegii săi.

UMF Iaşi şi Colegiul Medicilor au fost criticate în dese rânduri pentru că nu au luat măsuri împotriva teoriilor conspiraționiste vehiculate în spaţiul public de Răzvan Constantinescu. La începutul anului 2021, medicul a fost reclamat la Colegiul Medicilor pentru răspândirea de informaţii false în contextul pandemiei COVID-19. În reclamaţie sunt invocate afirmaţii făcute de medic pe tot parcursul primului an pandemic – 2020, când doctorul a vorbit de teorii conspiraţioniste pe subiectul pandemiei.

Decizia de suspendare de la catedră a fost postată chiar de medic pe pagina sa de Facebook:

Cercetarea disciplinară de la Colegiul Medicilor Iaşi a vizat doi medici, pe Răzvan Constantinescu şi Iulian Şerban, pentru „instigarea pacienţilor la refuzul respectării normelor legate de pandemia de COVID-19”, scrie ziaruldeiasi.ro. Cei doi sunt cunoscuţi pentru propriile teorii emise în legătură cu existenţa virusului şi pentru diseminarea informaţiilor false, mai scrie aceeași publicație.

Cei doi medici, alături de Monica Pop sau Adina Alberts, se numără printre semnatarii scrisorii deschise adresate în luna aprilie acest an Guvernului României „Comunicat de presă. Medicii români nu mai tolerează aberaţiile Guvernului! Încetaţi starea de teroare!“ prin care se cerea „revenirea la normalitate“ în contextul pandemiei de COVID-19.  După publicarea scrisorii, Colegiul Medicilor a cerut măsuri din partea colegiilor teritoriale.

 

Sursa: Realitatea.net

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile