Aproape 700 de membri ai comunităţii LGBTQ candidează la alegerile din 8 noiembrie din SUA. În fiecare din cele 50 de state există cel puțin un candidat, un record ce ar putea avea o influenţă majoră asupra peisajului politic al ţării, relatează miercuri France Presse. Aproximativ 90% dintre aceste candidaturi provin din tabăra democrată.
Numărul candidaților LGBTQ la aceste alegeri arată o creştere de aproape 20% faţă de ultimele alegeri, potrivit unei analize realizate de LGBTQ Victory Fund, care ajută la finanţarea acestor campanii. Două democrate Tina Kotek şi Maura Healey ar putea deveni primele guvernatoare lesbiene în statele Oregon şi Massachusetts.
În statul Vermont, situat la graniţa cu Canada, Becca Balint are şanse mari să devină prima lesbiană din acest stat aleasă în Camera Reprezentanţilor. În ultimii ani, proiectele de lege ce vizează restrângerea drepturilor persoanelor transgender sau limitarea predării chestiunilor legate de homosexualitate la şcoală s-au înmulţit în toată ţara.
În martie, guvernatorul republican Ron DeSantis, una dintre figurile de frunte ale conservatorilor americani, prezentat pentru a fi candidat la următoarele alegeri prezidenţiale, a semnat o lege ce interzice predarea materiilor legate de orientarea sexuală sau identitatea de gen în şcoala primară. Textul controversat este numit de detractorii săi „Don’t say gay” (Nu vorbi despre gay).
Potrivit Human Rights Campaign (HRC), cea mai mare organizaţie americană de apărare a comunităţii LGBTQ din America, peste 340 de astfel de legi au fost prezentate în adunările locale din toată ţara. Potrivit aceleiași surse, persoanele LGBTQ sunt unul dintre blocurile electorale cu cea mai rapidă creştere, care urmează „să remodeleze în mod fundamental peisajul electoral din SUA”. Astăzi, unul din 10 alegători americani este o persoană LGBTQ, dar se preconizează că această cifră va creşte la unul din şapte până în 2030, notează AFP.
Sursa: revista golan.ro