Deputatul MIHAI LASCA, deși a vorbit și în calitate de părinte, și-a afirmat sprijinul pentru toți părinții care nu doresc să își vaccineze copiii. Mai mult decât atât, acesta a declarat că își va retrage copiii de la școală în cazul în care se va impune vaccinarea obligatorie.
În mesajul video postat pe pagina sa de Facebook a recomandat părinților să nu completeze nici un formular la începerea anului școlar în privința exprimării acordului de vaccinare a copiilor. În încheiere, deputatul Mihai Lasca a tras un semnal de alarmă în privința efectelor nocive ale măștilor sanitare care conțin oxid de grafen și îndemnat părinții să își apere copiii cu orice preț și să nu devină cobaii unor experimente medicale.
Textul declarației:
„Dragi români,
Mă adresez vouă, în primul rând în calitate de părinte și în al doilea rând în calitate de deputat independent, și doresc să vă comunic informații importante legate de începerea anului școlar și implicit despre siguranța copiilor noștri.
După cum deja ați aflat, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat că măștile textile nu vor mai putea fi folosite în școli, ci doar cele sanitare.
Să nu uităm că în perioada de vârf a așa-zisei pandemii, măștile textile erau recunoscute și acceptate ca fiind eficiente împotriva acestui virus invizibil. Iată că acum, spre sfârșitul pandemiei, măștile textile nu mai sunt permise.
Apar tot mai multe informații științifice despre faptul că măștile sanitare ce vor fi impuse în școli, și nu numai, conțin oxid de grafen, un compus chimic a cărui efecte toxice vor declanșa un nou val de îmbolnăviri.
Se pare că se urmărește îmbolnăvirea tinerilor, tocmai acea categorie care a fost cel mai puțin afectată de virusul invizibil, pentru a se putea invoca ulterior injectarea obligatorie.
Să nu uităm într-un final că masca nu ne-a protejat și nu ne va proteja de acest virus invizibil, iar injectarea cu o substanță experimentală care a cauzat moartea a zeci de mii de persoane nu ne va scăpa de această pandemie alimentată și întreținută politic.
Dragi părinți, printr-un mod viclean, în prima zi de școală vi se va cere fără temei legal completarea unui chestionar cu privire la acordul dumneavoastră pentru injectarea copiilor cu serul experimental.
Rețineți că, sub nici o formă juridică sau de altă natură, nu puteți fi obligați să vă injectați copiii! Nu vă lăsați șantajați sau constrânși să acceptați purtarea măștilor toxice de către copiii dumneavoastră.
Copiii au dreptul să respire liber la școală!
Dragi părinți, tot ceea ce se întâmplă acum în țară și în întreaga lume este o înșelătorie care are scopul ascuns de a injecta omenirea cu serul experimental.
În calitate de părinte declar că în cazul în care situația o va cere, îmi voi retrage copiii de la școală pentru că sănătatea lor primează și nu voi accepta vreodată ca ei să devină COBAI !
În încheiere, rămân deschis la dialog și îmi ofer sprijinul tuturor părinților. Vă mulțumesc!
Deputat neafiliat, MIHAI LASCA”