Actualitate, Economic, Politic

România are numai jumătate din necesarul de gaz pentru iarna anului 2023: Nicolae Ciucă promite că se calcă pedala

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat marți că depozitele de gaz ale României sunt în prezent la 41% din capacitate, dar că procentul va ajunge la 80% până la 1 noiembrie.

„Există o decizie la nivelul UE și fiecare țară membră trebuie să intre în iarnă cu 80% din capacitatea de depozitare. În momentul de față suntem puțin peste 40%, 41%, angajamentul nostru față de noi în primul rând și față de UE este ca până la 1 august să avem în depozite 46%, până la 1 septembrie 57%, până la 1 octombrie 66%, și până la 1 noiembrie 80%”, a declarat Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă 80% din capacitatea de stocare este o cantitate suficientă pentru iarna care vine, premierul a spus: „Este minimum necesar pentru a avea asigurată cantitatea de gaz necesară pentru a trece prin iarnă. Sigur, se fac demersuri, sunt în discuții elementele de contract cu Azerbaidjan, se discută cu partea americană pentru gaz lichefiat și de asemenea discutăm, pentru că nu depindem doar de partea de origine, discutăm și de zonele de tranzit și trebuie să facem în așa fel încât să primim acceptul de la țările de tranzit, respectiv Turcia, Bulgaria și Grecia. Știți foarte bine că am depins și de interconectorul dintre Grecia și Bulgaria , am înțeles că este finalizat și putem să discutăm mai facil despre această posibilitate de aducere a gazului în țară”.

La rândul său, ministrul Energiei susține că, în prezent, cantitatea de gaz stocată este cu 200 de milioane de metri cubi mai mare decât cea de anul trecut. „Vă asigur că vom avea gaze în depozite, cel puțin la nivelul anului trecut, unde am avut 80% și am rămas cu 700 de milioane de metri cubi în stoc”, a spus Virgil Popescu.

 

Sursa: stiripesurse.ro 

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile