Actualitate, Politic

România, noua rută către Uniunea Europeană a refugiaţilor afgani –  Care este prețul pentru un migrant?

Majoritatea acestor migranți aleg acum să intre în România, o țară „mai permisivă”, pentru „a evita supravegherea sporită de la granițele Ungariei și Croației” a informat publicația spaniolă El Confidencial, care citează surse din agenția europeană de frontieră Frontex, preluată de agenția de știri Rador.

Conform unor surse ale ONG-urilor și ale mărturiilor migranților, strânse de El Confidencial în ultimele luni, cei care sunt arestați la intrarea ilegală în România, din Serbia, solicită azil în fața autorităților de la București, pentru a evita deportarea, a informat Rador, care citează publicația El Confidencial. Datele Comisiei Europene arată că numărul cererilor de azil din România a crescut cu 150% în primul trimestru al anului 2021 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit poliției de frontieră române, numărul migranților ilegali identificați în timp ce încercau să treacă frontierele țării, în primele șase luni ale anului 2021, a fost de 8.758, cu 200% mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2020.

Într-un răspuns scris trimis către El Confidencial, instituţia atribuie această creștere relaxării din acest an a restricțiilor pandemice, dar oferă și un alt motiv pentru a explica acest fenomen fără precedent în istoria recentă a României: „S-a schimbat direcția de deplasare pe ruta Balcanilor de Vest”. 5.000 de euro per migrant Migranții nu își încearcă norocul doar strecurându-se în tiruri, a notat El Confidencial.

În prima jumătate a acestui an, poliția de frontieră română a „identificat peste 300 de contrabandiști” care încercau să faciliteze treceri ilegale în schimbul unor sume de bani. Una dintre cele mai importante operațiuni a fost efectuată pe 29 iulie, când România a destructurat o bandă internațională dedicată

Sursa: Libertatea

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile