Rusia a anunțat miercuri că 398 de membri ai Congresului SUA vor avea interdicție de a intra pe teritoriul său, ca represalii pentru o măsură similară luată de Washington pentru a pedepsi ofensiva lui Vladimir Putin din Ucraina.
„Ca reacție la un nou val de sancțiuni anti-ruse luate la 24 martie de administrația Biden împotriva a 328 de deputați ai Dumei (…) sunt luate măsuri punitive «reciproce» împotriva a 398 de membri ai Camerei Reprezentanților a Congresului Statelor Statelor”, a declarat diplomația rusă într-un comunicat.
Toți congresmenii, pe „lista neagră”
În acest comunicat de presă, Moscova a publicat numele acestor parlamentari americani interziși acum în Rusia „permanent”. „Împreună cu alți parlamentari actuali, cărora, precum președintele (Camerei) Nancy Pelosi, li s-a interzis anterior intrarea în Federația Rusă, toți congresmenii americani sunt „înscriși” pe o listă neagră, pe bază de reciprocitate, mai precizează comunicatul.
Sancțiunile impuse de SUA pe 24 martie au vizat peste 400 de persoane, inclusiv membri ai elitei ruse, peste 300 de membri ai Dumei de Stat, precum și pe cei legați de companiile rusești de apărare
Ministerul rus de Externe a anunțat și expulzarea unui diplomat de la Ambasada Cehă la Moscova, care are până sâmbătă termen să plece, tot ca răspuns la o măsură similară de la Praga în martie. În ultimele săptămâni, multe țări occidentale au expulzat diplomați ruși în urma ofensivei din Ucraina.
Diplomația rusă, într-o declarație separată, a luat aceeași măsură de represalii împotriva a 87 de senatori canadieni. Pe 24 martie, Ottawa a sancționat membrii Camerei Superioare a Parlamentului Rusiei.
Sursa: national.ro