Actualitate, Politic

S-A LĂMURIT: NU IOHANNIS L-A SUNAT PE ZELENSKI, CI INVERS

Cei care au crezut că Iohannis a decis ieri să reacționeze – fie și cu mare întîrziere – față de samavolnica lege ucraineană privind minoritățile și l-a sunat pe Zelenski să-i ceară socoteală, au motive să se dezumfle. Nu Iohannis l-a sunat pe Zelenski, ci invers, conform propriei mărturisiri a președintelui ucrainean.

E adevărat că din comunicatul oficial al președinției nu a rezultat, ieri, cine pe cine a sunat, folosindu-se formula neutră ”Președintele României, Klaus Iohannis, a avut miercuri, 4 ianuarie 2023 o convorbire telefonică cu Președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski”.
Dar faptul că amintitul comunicat conține referiri ample, din start, la ce i-a spus și i-a cerut Iohannis lui Zelenski, ca și unele formulări din presă, au indus teza că președintele român l-a sunat pe cel ucrainean ca să-i ceară ”identificarea rapidă de soluții care să răspundă și să remedieze aceste preocupări”, cu referire la legea minorităților recent promulgată de Zelenski.

Aseară, în timp ce la noi se comenta bizareria faptului că Zelenski a scris doar 4 rînduri pe Facebook despre convorbire, fără nici cea mai vagă referire la problema minorităților, a venit dușul rece pentru cei care au crezut în reacția de protest a lui Iohannis.
Mai precis, Zelenski a ținut, aproape de miezul nopții, un speech în care a anunțat că el este cel care l-a sunat pe Iohannis, în cadrul unei operațiuni pe care a numit-o ”maratonul nostru diplomatic”.

În cadrul acestui maraton, Zelenski a vorbit ieri la telefon cu Macron, care ”duce sprijinul european al apărării pentru Ucraina la un nou nivel și îi mulțumesc președintelui Macron”, cu premierul danez: ”Vreau să mulțumesc astăzi Danemarcei după conversația cu prim-ministrul Frederiksen”, ca și cu România.
”Astăzi am avut o discuție cu Președintele României. A fost o conversație plină de sens și cu mai multe fațete. I-am mulțumit domnului președinte pentru nivelul de cooperare atins anul trecut. Acest lucru se aplică și cooperării politice, de apărare și economice. Am făcut multe împreună pentru a proteja regiunea Mării Negre. Sunt încrezător că anul acesta vom face și mai mult.

După cum am spus deja, voi continua o astfel de activitate diplomatică în fiecare zi – acest maraton de negocieri cu liderii statelor partenere și prietenii Ucrainei din întreaga lume”(s.n.)

a completat Zelenski.

Una peste alta, cei care îi vor fi reproșat ieri lui Iohannis că a reacționat cu mare întîrziere la scandalul legii minorităților au greșit amarnic: Iohannis nu a reacționat deloc. L-au ”reacționat” alții. (Bogdan Tiberiu Iacob)

 

Sursa: InPolitic.ro 

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile