Majoritatea restricțiilor COVID au fost ridicate în Irlanda weekendul trecut, începând cu dimineața zilei de sâmbătă, 22 ianuarie, după cum a anunțat premierul irlandez Micheál Martin. Cu toate acestea, guvernul său a decis să nu renunțe la certificatele de vaccinare pentru călătorii și la obligativitatea purtării măștii în magazine și în mijloacele de transport în comun, deși a precizat că măștile ar putea fi opționale de la sfârșitul lunii februarie, informează LifeSiteNews.
Decizia de diminuare a restricțiilor a fost bine-primită de întreaga clasă politică, însă activiștii pro-libertate din Irlanda se tem că nu este încă vorba de un „început al sfârșitului”, așa cum au declarat mai mulți politicieni.
Mai amintim că Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a considerat la sfârșitul săptămânii trecute că interdicțiile generale de călătorie și obligativitatea vaccinării pentru cei care trec frontierele nu au eficiență în „suprimarea propagării internaționale” a coronavirusului, după cum a relatat Le Figaro.
În special, OMS recomandă „ridicarea sau relaxarea interdicțiilor legate de călătorii, pentru că acestea nu oferă o valoare adăugată și contribuie în continuare la stresul social și economic trăit de state”. Măsurile legate de călătorii (măști, testare, izolare/carantină, vaccinare) ar trebui să se bazeze pe evaluările riscurilor și trebuie să se evite o povară financiară pe umerii celor care călătoresc.
Țări ca Australia sau Noua Zeelandă sunt închise turiștilor în prezent, deși au rată de vaccinare de peste 90%. Iar SUA și Finlanda sunt inaccesibile turiștilor nevaccinați.
Organizația recomandă să nu li se ceară călătorilor care merg în alte țări dovada vaccinării, această măsură fiind în opinia sa una excesivă, mai ales având în vedere accesul global limitat și distribuirea inechitabilă a vaccinurilor împotriva covid-19. Statele ar trebui să aibă o abordare bazată pe riscuri, pentru facilitarea călătoriilor internaționale, prin ridicarea sau modificarea măsurilor cum ar fi testarea și carantina.
De ce toate acestea, așa, dintr-odată? Rămâne să analizăm cu altă ocazie. Facem o remarcă doar: în ciuda acestor declarații obiectivele OMS, enunțate în cursul aceleași declarații amintite mai sus, sunt aceleași: vaccinarea a 70% din glob până la începutul verii. De luat aminte.
Sursa: Iustina Filimon / ActiveNews