Actualitate, Politic

Scandalul minorității românești din Ucraina! Kievul, acuzat că încearcă să legifereze „segregarea și nazismul”

Or forma în care Parlamentul de la Kiev a adoptat noua lege a minorităţilor limitează accesul acestora la învătământ în limba maternă. Și MAE a menționat că în legea adoptată pe 13 decembrie persistă prevederi care pot avea un impact negativ, prin raportare la standardele europene.

Ucraina ar încerca să suprime drepturile minorităţilor naţionale

În acest context, Rusia a transmis, prin vocea purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, un mesaj dur.

„Numai punerea în aplicare a scopurilor și obiectivelor operațiunii militare speciale poate reda poporului rus și reprezentanților altor naționalități din Ucraina dreptul lor de a vorbi fluent limba maternă, de a primi educație în ea, de a-și păstra memoria istorică și de a-și onora eroii, de a restabili statul de drept și respectarea drepturilor omului în Ucraina”, a spus Zaharova, transmite TASS.

Zaharova a subliniat că, prin adoptarea acestei legi, autoritățile de la Kiev încearcă să legifereze „segregarea și nazismul”. „Așa arată segregarea și manifestările evidente ale nazismului, pe care Ucraina încearcă să le consolideze la nivel legislativ”, a subliniat ea.

Aceasta a menționat că legea trimisă spre semnare președintelui Ucrainei, de fapt, nu a introdus nimic nou în legislația actuală privind drepturile și libertățile minorităților naționale. „Ungaria și România, care au comunități mari de compatrioți în Ucraina, și-au exprimat deja nemulțumirea profundă față de document. Aceștia au menționat că legea nu a fost elaborată corespunzător cu reprezentanții minorităților naționale, iar propunerile formulate anterior de aceștia au fost ignorate de autorii acesteia”, se arată în comunicat.

 

Sursa: Andreea Vlad/ Ziarul  National 

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile