Un doctor din Cluj-Napoca dezvăluie pe Facebook cazul revoltător al fiului său, în vârstă de 22 de ani, care a suferit după injectarea cu „superbul” ser cu ARNm de la Pfizer niște reacții adverse atroce, care l-au adus la un pas de moarte. – scrie portalul ActiveNews.
În tot acest timp, autoritățile au încercat să mușamalizeze gravitatea și cauzalitatea ororilor vaccinării cu seruri experimentale, dezinformând sau ascunzând informațiile înainte de vaccinare (Serul experimental „este sigur și eficient” – vă spunem noi! „Informați-vă doar din surse oficiale” – nu cumva să vă spună alții mai multe! – n.r.) și punând pe seama pacientului evoluțiile nefaste de după vaccinare.
Dar despre ce „comorbidități” poate fi vorba la un tânăr în floarea vârstei, care nu a mai fost niciodată bolnav până la injectarea cu serul „sigur și eficient”?
„Eu nu sunt împotriva vaccinării. Marea problemă este că populația nu a fost informată care sunt riscurile reale. Mai ales, nici medicii n-au știut. Noi, dacă știam că vaccinul ăsta dă miocardită, nu pierdeam două zile foarte prețioase cu Bogdan acasă în Cluj, când afecțiunea s-a extins și s-a agravat. Dar firma producătoare a ascuns acest viciu al vaccinului, pe autoritățile noastre nici nu le-a interesat chestia asta, până când Israelul și SUA nu au bătut cu pumnul în masă și au demonstrat statistic că există o legătură între vaccin și miocardite. Ați văzut că astăzi FDA a impus ca în prospectul vaccinurilor Pfizer și ModeRNA să fie trecut că dau miocardite, în special la adulți tineri, până atunci noi habar n-am avut. Faptul că am fost induși în eroare a dus la acest caz grav. Aici a fost problema, că n-am știut despre ce e vorba. Am fost mințiți. Se numește înșelăciune ce s-a făcut. Am fost înșelați să ne ducem la vaccinare că nu se întâmplă nimic, că totul este OK. Deși ei sau au știut, sau trebuia să știe că nu este așa. Aveau obligația legală să știe lucrul acesta.
Noi am mers la vaccinare duși de nas că totul e OK, că nu-i nici o problemă. Când au apărut, după două săptămâni, reacțiile adverse, le-am atribuit unor cu totul alte cauze, pentru că nu te aștepți să fii mințit de oficialități că vaccinul ăsta nu are nici o problemă, este foarte sigur, este extraordinar, nu dă nici o problemă gravă. Și, astfel, am pierdut două zile foarte importante, în care afecțiunea s-a agravat. Că, altminteri, de la primele semne de jenă retrosternală, dacă știam că la adulții tineri dă miocardită, mă urcam în mașină și eram la Spitalul Militar din Cluj cu Bogdan ca să-l vadă și să-i facă un EKG. Dar nici nu mi-a trecut prin cap în momentul acela că vaccinul dă miocardită. Abia după o săptămână, când era internat la Institutul Inimii, au apărut articole în media care spuneau că în Israel au 275 de cazuri de miocardită. Israelul a descoperit că vaccinurile dau miocardită, ceea ce compania Pfizer, inițial, a negat vehement. Aici a fost problema fundamentală, faptul că nu s-a știut. Tocmai din cauza asta am postat astăzi. Era și momentul ca, după o lună și jumătate, să se știe ce se întâmplă”, a explicat tatăl lui Bogdan, în exclusivitate pentru ActiveNews.
Mai mult, el a relatat pe Facebook tragedia prin care a trecut fiul său, în vârstă de doar 22 de ani. Mărturia lui este atotcuprinzătoare și edificatoare. O cităm integral mai jos:
„A TE VACCINA LA 22 DE ANI PENTRU A-I PROTEJA PE CEI DIN JUR, sau ”Dulce ca mierea este glonțul Patriei” în varianta 2021
În data de 1 mai 2021, Bogdan Dragoteanu, fiul meu, 22 ani, student în ultimul an la Informatică, Institutul Politehnic din Cluj-Napoca, s-a prezentat la Spitalul Militar din Cluj-Napoca, unde fusese programat online pentru vaccinare anti-Covid. A primit prima doză de vaccin Pfizer-BioNTech.
Nu a mers să se vaccineze de teamă. La 22 de ani, niciodată bolnav, sănătos tun, avea un risc derizoriu de a face o formă severă de Covid-19. A considerat însă că, potrivit propagandei oficiale, dacă ne vaccinăm cât mai mulți, pandemia va lua sfârșit, deci își făcea datoria față de cei din jur alegând să se vaccineze. Bogdan locuiește doar cu mine, care sunt de mult vaccinat, nu avea pe cine proteja în proximitatea familiei sale. Dar, ca destui alți tineri, a considerat o datorie față de societate să meargă să se vaccineze și el.
La 14 zile după vaccinare, deci exact atunci când apar anticorpii anti-Covid, a început să i se manifeste o erupție cutanată extinsă. Urticarie rebelă la tratament, apărută inițial pe membrele superioare. Au urmat apoi febră și frisoane. Erupția a cedat treptat la medicație antihistaminică per os, pentru febră am apelat la Paracetamol, apoi și la Algocalmin. Simptomele au remis parțial, dar a apărut insidios o jenă retrosternală ce a evoluat apoi spre durere.
Două teste rapide anti-Covid cumpărate din farmacii au dat rezultat negativ. Am solicitat un echipaj medical de urgență. La acel moment, autoritățile și firma producătoare ascundeau cu bună știință faptul că vaccinul mARN poate da miocardită. Medicul de urgență a interpretat, ca și mine, în acest context, durerile retrosternale ca fiind date de o posibilă iritare a esofagului terminal datorită medicamentelor antiinflamatoare luate per os împotriva febrei și frisoanelor.
Seara respectivă, un alt echipaj de la Salvare i-a recoltat la Cluj lui Bogdan, la domiciliu, probele necesare testării PCR. În noaptea respectivă starea lui generală s-a alterat, atunci mi-am dat seama că e ceva putred în propaganda oficială care liniștea populația pe toate canelele media că „vaccinul Pfizer (ca și celelalte) e deosebit de sigur, nu are efecte adverse severe”. L-am dus spre dimineață pe Bogdan la Spitalul Militar Cluj-Napoca, unde fusese vaccinat. Spre seară testul PCR a fost confirmat ca negativ, ulterior alt test a confirmat că nu a avut Covid-19.
A fost reținut la Spitalul Militar în serviciul de urgență, spre a fi investigat. La prânz am fost sunat de la camera de gardă a Institutului Inimii că Bogdan era transferat acolo, că ar avea infarct miocardic și că era necesar (și) avizul meu ca să i se facă coronarografie. Era puțin probabil un infarct, dar acest diagnostic crunt trebuia exclus, ceea ce coronarografia executată impecabil a și făcut. Ulterior, la RMN s-a precizat diagnosticul de miocardită, însoțită de o afectare multiorganică dată de un sindrom inflamator generalizat, deosebit de puternic.
S-au exclus prin determinări minuțioase de laborator cauze infecțioase sau toxice. Echipa condusă de doamna dr Ruxandra Beyer i-a oferit lui Bogdan un sprijin medical de excepție la Institutul Inimii, d-l director Florin Crișan ne-a ajutat cu tot ceea ce a fost nevoie în plan administrativ. Le vom fi întotdeauna recunoscători tuturor celor care acolo l-au salvat pe Bogdan.
Prin marea bunăvoință a unor colege cu mult suflet care lucrează în domeniu în străinătate, am fost puși în legătură cu o somitate a imunologiei pediatrice din Israel, implicată în tratamentul unor miocardite post-vaccinare, care a pus pentru Bogdan diagnosticul de Sindrom Inflamator Multisistemic (MIS-A). Criteriile diagnostice pentru entitatea respectivă intervenită post-imunizare (inclusiv post-vaccinal) fuseseră stabilite și publicate la nivel național în SUA încă de la începutul lui 2021: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7904456/
Sindromul MIS-A, o complicație gravă a vaccinării sau a imunizării post-Covid 19, necesită un tratament în trepte, incluzând administrarea de Imunglobuline, care nu s-au putut procura în Cluj, prin urmare Bogdan a fost transferat cu un avion sanitar la București, la Spitalul Fundeni.
Bogdan este și acum internat în București, după 6 săptămâni de la debutul bolii provocate de vaccinarea anti-Covid. Încă i se caută un tratament, pentru a putea fi stabilizat și apoi externat.
Pentru a exclude orice dubii, în attachment aveți prima pagină a raportului din categoria „profesioniști” depus pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului la 15 iunie de o somitate a Imunologiei Românești, d-l profesor universitar dr. Cristian Băicuș, căruia Bogdan îi datorează, nu e deloc mult spus, viața sa. Cazul lui Bogdan este înregistrat ca reacție foarte gravă la vaccinul Pfizer, cu punerea vieții în pericol. Desigur că nu ați auzit de astfel de cazuri de la autorități. În general, după ce te vaccinezi, dacă ai probleme funcționează din plin principiul „scapă cine poate”.
Sursa : ActiveNews, foto: Facebook
Citiţi ultima propoziţie din imagine (fişa de raportare): „serologie pozitivă pentru Coxsackie B4 (titru 640, faţă de 10=normalul”
Este evident că tânărul a fost infectat cu virusul Coxsackie B, care este cea mai frecventă cauză de miocardită (https://wb.md/3hmXT73)