În eșantioane dintr-un studiu în care au fost implicate peste 1.000 de persoane care au dezvoltat simptome, un grup de cercetători italieni au descoperit „superstructuri din familia grafenului”.
Trei chirurgi italieni au realizat un studiu în care au analizat sângele de la 1.006 persoane care au dezvoltat simptome după ce au primit un vaccin ARNm de la Pfizer/BioNTech sau Moderna și au descoperit că 94% dintre eșantioane prezentau „agregate de eritrocite și prezența de particule de diferite forme și dimensiuni de origine neclară”, la o lună de la inoculare, relatează The Epoch Times, care prezintă studiul.
Eritrocitele sunt un tip de globule roșii care transportă oxigen și dioxid de carbon.
„Ceea ce pare destul de clar este că particule metalice care seamănă cu oxidul de grafen și, probabil, cu alți compuși metalici… au fost incluse în cocktailul pe care producătorii au considerat de cuviință să îl introducă în așa-numitele «vaccinuri» ARNm”, au scris autorii studiului în concluzii.
Franco Giovannini, Riccardo Benzi Cipelli și Gianpaolo Pisano sunt chirurgii care au fost autorii studiului (pdf), publicat pe 12 august în Journal of Vaccine Theory, practice, and Research (IJVTPR).
Detalii despre cazurile studiate.
Cercetătorii au spus că rezultatele lor sunt foarte asemănătoare cu constatările medicilor coreeni Young Mi Lee, Sunyoung Park și Ki-Yeob Jeon, în studiul intitulat „Materiale străine în probele de sânge ale perosanelor care au primit vaccinurile COVID-19”, dar că cei 1.006 de subiecți din studiul lor lor reprezintă „un eșantion mult mai mare.”
„S-ar putea spune că, exceptând metoda noastre inovatoare a microscopiei în câmp întunecat pentru a identifica obiectele străine asemănătoare metalelor din sângele celor injectați cu ARNm de la Pfizer sau Moderna, am repetat, cu un eșantion mult mai mare, analizele medicilor coreeni [privind sângele persoanelor vaccinate]”, au scris chirurgii italieni.
Sunt necesare studii suplimentare pentru a stabili natura exactă a particulelor descoperite în sânge și pentru a identifica posibile soluții la problemele pe care, în mod evident, acestea le cauzează.
Dintre cele 1.006 de cazuri, doar 58 de persoane au prezentat o imagine hematologică total normală la analiză microscopică.
Formațiuni tubulare evidente la o mărire de 120x în faza agregativă, imagine care arată morfologia lor complexă.
Cercetătorii au citat numeroase studii în susținerea descoperirilor lor, inclusiv tendința „binecunoscută” a fibrinei de a se forma în mănunchiuri, toxicitatea vasculară a proteinei Spike și alte efecte adverse.
Ei au ales patru cazuri și au analizat starea lor de sănătate pre și post-vaccinare, prezentând, în același timp, imagini microscopice în câmp întunecat.
„Afirmăm fără echivoc că cele 4 cazuri descrise în această serie sunt reprezentative pentru cele 948 de cazuri în care au fost găsite structuri și substanțe extrem de anormale”, au scris cercetătorii.
În acest caz, agregatul de particule capătă caracteristici cristaline; în plus, există o zonă de influență accentuată, aripi de fluture, context în care se formează o structură de tip cristalin.
„În concluzie, astfel de transformări bruște pe care le-am constatat în sângele periferic al 948 de pacienți nu au fost niciodată observate după inocularea niciunui alt vaccin în trecut, conform experienței noastre clinice. Tranziția bruscă, de obicei la o a doua injecție cu ARNm, de la o stare de perfectă normalitate la una patologică, însoțită de hemoliză, îngrămădirea vizibilă a globulelor roșii, împreună cu formarea unor conglomerate gigantice de structuri străine, dintre care unele se prezintă ca suprastructuri din familia grafenului, este fără precedent. Un astfel de fenomen nu a mai fost observat niciodată până acum după vreo vaccinare în trecut”, au declarat cercetătorii.
„Din experiența noastră ca medici clinicieni, aceste injecții cu ARNm sunt foarte diferite de vaccinurile tradiționale, iar în opinia noastră, producătorii acestora trebuie să vină cu clarificări despre ce anume este în aceste injecții și de ce există acolo.”
„Potrivit experienței noastre colective și în opinia noastră profesională împărtășită, cantitatea mare de particule din sângele celor care au primit vaccinurile ARNm este incompatibilă cu fluxul sanguin normal, în special la nivelul capilarelor. Din câte știm, astfel de fenomene de autoagregare au fost documentate numai după ce injecțiile ARNm COVID-19 au fost autorizate pentru prima dată, apoi introduse obligatoriu în unele țări”, au scris autorii.
Oxid de grafen?
Oxidul de grafen este un tip de material „considerat bidimensional” și, de asemenea, „cel mai puternic material din lume” și cel mai mare conductor de electricitate și căldură, potrivit graphene-info.com.
Medicul osteopat Sherri Tenpenny, care a anticipat despre reacțiile adverse la vaccin, consideră că aceste structuri metalice ar putea avea legătură cu cheagurile ciudate pe care îmbălsămătorii le-au descoperit, încă din pandemie, în cadavrele pe care le tratează.
„Orice s-ar găsi de fapt în vaccinuri, fie că e vorba de grafen, aluminiu, amiloid cristalin, fibrină dezintegrată, particule nanotehnologice foarte încărcate sau altceva, perturbarea sângelui demonstrată pe aceste diapozitive este devastatoare și indubitabilă, așa cum sunt și istoriile corespunzătoare ale pacienților implicați”, a declarat Tenpenny pentru The Epoch Times.
„Formațiunile constatate, de exemplu, în figurile 8, 16 și 22 reprezintă «globule roșii lipicioase» răspândite pe scară largă, care pot determina cheaguri oriunde în corp. Figura 22 este deosebit de înfricoșătoare, această probă find luată la numai două zile după a doua doză de vaccin Moderna”, a adăugat Tenpenny.
Figura 8
Figura 16
Figura 22
Cercetătorul James Thorp, care a analizat efectele adverse ale vaccinurilor COVID, crede că acest studiu ar putea răspunde la întrebări despre conținutul vaccinurilor și a împărtășit Epoch Times unele dintre descoperirile și teoriile sale.
„Oxidul de grafen este o substanță artificială, foarte magnetică, cu utilizare pe scară largă. … Deși a fost descoperit pentru prima dată în 1859, oxidul de grafen are o utilizare comercială extinsă, în special în domeniul sistemelor de administrare a medicamentelor bazate pe nanotehnologie. Are potențialul de a se autoasambla în sânge printr-o varietate de potențiale mecanisme energetice”, a declarat Thorp pentru The Epoch Times.
„S-ar putea specula că oxidul de grafen din corpul nostru nu era prezent în urmă cu 30 de ani, dar s-a acumulat încet de-a lungul deceniilor de expunere, cauzând lipirea magneților și a agrafelor de corpul uman. Se speculează că energia electromagnetică provenind chiar din turnurile de antene și/sau WIFI ar putea stimula asamblarea oxidului de grafen și ar putea interfera cu câmpurile energetice proprii ale corpului”, a mai spus el.
Explicația potențială a ansamblurilor anormale
Thorp, fratele său, Kenneth Thorp, radiolog, și Paul Walker, inginer mecanic și electric, au publicat un studiu în trei părți (partea I, a II-a și a III-a) intitulat „Eter, câmpuri și dinamica energiei în corpurile vii” în Gazette of Medical Sciences.
Thorp este de asemenea de părere că obiectele similare unora metalice ar putea fi cauza cheagurilor ciudate pe care le-au constatat îmbălsămătorii.
„Vaccinul provoacă perturbarea și devierea energiei de la nivelurile apei, moleculare și celulare, de la procesele fiziologice de bază, [fiind direcționată] către producția patologică de proteine Spike. Acest lucru poate explica în mare măsură asamblarea anormală de substanțe în spațiul intravascular, inclusiv substanțele observate de Cipelli și colab., precum și proteinele pliate greșit care determină cheaguri de sânge, boala prionică, boala Creutzfeldt-Jacob, amiloidoză și nenumărate alte boli”, a spus Thorp.
De asemenea, Felipe Reitz, un biolog din Brazilia, a realizat analize de sânge periferic prin metoda live al persoanelor vaccinate făcând comparația cu sângele celor nevaccinați, folosind imagini termografice computerizate.
„Am observat că persoanele vaccinate prezintă unele modificări specifice în sângele lor și în circulația lor periferică cu o frecvență mai mare decât în cazul celor nevaccinați”, a spus Reitz pentru The Epoch Times.
Imagine microscopică în câmp întunecat a probelor de sânge.
„Observ persoane cu o doză, cu două doze, cu trei doze și cu patru doze. Persoane care au fost vaccinate cu 18 luni în urmă, cu 12 luni și cu 6 luni în urmă. Această modificare a probabilității este foarte importantă pentru a stabili numărul de injecții pe o anumită perioadă, deoarece am observat că determină gradul de severitate a reacției în organismul persoanei. Acest lucru ar putea explica de ce unii cercetători care folosesc aceleași instrumente și tehnici au rezultate diferite. Aceasta fiindcă că nu iau în considerare individualitatea, timpul de expunere și conținutul vaccinului. Toate aceste variabile nu fac decât să creeze dificultăți comunității științifice privind ajungerea la un consens, deși este corect ceea ce aflăm cu toții, dar constatările noastre individuale nu reprezintă adevărul total”, a spus Reitz.
„Comparația mea se bazează pe semne ale unui sistem imunitar compromis, indicații ale expunerii la radiații, modificări electrostatice ale sângelui, dimensiunea și numărul de trombocite, fibrine, infecții, substanțe chimice și structuri de cristalizare din probele de sânge și indicații privind prezența grafenului”, a mai spus acesta
Declarații oficiale
Pfizer a declarat pentru Reuters, în iulie 2021, că vaccinurile lor COVID nu conțin oxid de grafen.
„Oxidul de grafen nu este utilizat în fabricarea vaccinului Pfizer-BioNTech COVID-19”, a declarat asociatul principal al Pfizer, Global Media Relations.
James Smith, președintele și directorul executiv al Thomson Reuters, este membru al consiliului de administrație al Pfizer.
Potrivit unei fișe informative https://www.fda.gov/media/144638/download#page=2 emise de FDA, vaccinul Moderna nu conține oxid de grafen.
Moderna și Pfizer nu au răspuns solicitării de a face comentarii.
Sursa: Irina Bazon / ActiveNews