De când a început războiul în Ucraina, statele occidentale au decis mai multe sancțiuni la adresa Federației Ruse, ca urmare a invadării teritoriului ucrainean.
Statele Unite au anunțat, joi, că nu vor interzice vânzarea de echipamente agricole către Rusia, potrivit france24.com. Negând, o dată în plus, afirmaţiile Moscovei potrivit cărora sancţiunile occidentale – şi nu invadarea Ucrainei – provoacă criza alimentară mondială.
Precizări în acest sens vin de la Departamentul Trezoreriei. Care, într-un document oficial privind scutirile de sancţiuni, a indicat că nu va opri tranzacţiile americane legate de producţia, vânzarea sau transportul de echipamente agricole.
Ce decizie s-a luat în privința dispozitivelor medicale
Trezoreria a precizat, de asemenea, în conformitate cu regulile anterioare stabilite după invazia din 24 februarie – data la care a început războiul din Ucraina, că nu va interzice produsele agricole precum îngrăşămintele, nici dispozitivele medicale şi testele COVID -19.
Extinderea scutirilor „reiterează faptul că sancţiunile SUA împotriva Rusiei în răspuns la războiul său neprovocat şi nejustificat împotriva Ucrainei nu împiedică comerţul agricol şi medical”, potrivit unui comunicat al Trezoreriei.
„Războiul lui Putin (președintele rus) a sugrumat producţia alimentară şi agricolă şi el a folosit hrana ca armă de război, prin distrugerea instalațiilor agricole de depozitare, procesare și testare”, potrivit aceleiași surse.
După cum se știe, Ucraina este unul dintre cei mai importanţi exportatori mondiali de grâu şi alte cereale.
Sursa: national.ro