Actualitate, Politic

Traian Băsescu a suferit un AVC: internat de urgenţă la Paris

Traian Băsescu a fost internat de urgență la Paris. Acesta a ajuns în capitala Franței cu un avion privat în această dimineață. Fostul preşedinte al României ar fi fost dus in aceasta dimineata la o clinica din Paris.

UPDATE. Traian Băsescu nu mai beneficiază de protecție SPP. Serviciul de Pază și Protecția și-a retras dispozitivul în momentul pronunțării deciziei ICCJ, care a respins recursul fostului președinte la decizia prin care a fost declarat colaborator al Securității.

Conform postului TV Realitatea PLUS, ar fi suferit un accident vascular cerebral. S-ar fi prezentat cu tensiune mare la spital, apoi ar fi fost confirmat cu AVC.

Ar fi fost internat şi în România

Săptămânile trecute, fostul președinte ar fi fost internat intr-un spital din România pentru a-și verifica starea de sănătate. Este posibil ca Băsescu să fi suferit un AVC pe fondul stresului provocat de condamnarea de ieri, când Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că fostul președinte a colaborat cu Securitatea. Politicianul și-ar fi pierdut brusc auzul, acesta fiind semnul care a alertat familia.

Respinge, ca fiind inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de recurentul-pârât Băsescu Traian. Respinge, ca fiind nefondat, recursul, astfel cum a fost precizat la data de 5 noiembrie 2021, declarat de recurentul – pârât Băsescu Traian”, potrivit sentinței definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României.

„Am luat nota de decizia ICCJ pe care nu o voi comenta public, așa cum am procedat de-a lungul întregului proces. Voi face demersurile legale la CEDO”, a scris Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.

Sursa: national.ro 

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile