Actualitate, Social

Trei bihoreni au furat un seif cu 500.000 de lei – Hoții au fost reținuți

În județul Bihor au avut loc percheziții de amploare la mai multe persoane bănuite de furt calificat. Bărbații ar fi sustras din sediul unei companii din Bistrița un seif cu bani. În urma controalelor, trei bărbați au fost reținuți preventiv pentru 24 de ore.

Potrivit oamenilor legii, în seif se aflau 500.000 de lei. În urma perchezițiilor domiciliare, polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri printre care 2 stații de emisie-recepție dar și telefoane mobile. Și sume de bani au fost ridicate, aproape 16 mii de euro și peste 60 de mii de lei.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud, împreună cu polițiști ai Biroului Investigații Criminale, Serviciul Criminalistic, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiști din cadrul I.P.J. Bihor, Serviciul de Investigații Criminale, Biroul de Investigații Criminale, Serviciul pentru Acțiuni Speciale, Serviciul Criminalistic, și jandarmi din cadrul I.J.J. Bihor, au pus în aplicare vineri 8 mandate de percheziție domiciliară. Activitățile s-au desfășurat pentru documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de comiterea de infracțiuni de furt calificat.

Perchezițiile au fost desfășurate în județul Bihor, în cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, iar persoanele vizate sunt bănuite de comiterea unei infracțiuni de furt calificat, în municipiul Bistrița, unde, din sediul unei societăți comerciale, ar fi sustras un seif metalic, în care se aflau 500.000 de lei.

În urma perchezițiilor domiciliare, polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, mai multe telefoane mobile, înscrisuri (bonuri de casă cu sume cheltuite), 15.900 de euro, 60.200 de lei, documentele autoturismului folosit, două stații de emisie-recepție și obiecte vestimentare.

Totodată, în urma activităților desfășurate, au fost puse în aplicare 3 mandate de aducere, cu privire la trei bărbați de 32, 45 și 46 de ani, domiciliați în județul Bihor, fiind ulterior luată măsura reținerii acestora, pentru 24 de ore.

Persoanele bănuite au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentați magistraților, cu propunere de arestare preventivă.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și de către Biroul de Analiza a Informațiilor Bistrița-Năsăud.

 

Sursa: Gandul.ro 

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile