Statul italian a cheltuit în anul 2020 pentru pensii cu 1,1 miliarde de euro mai puţin faţă de anul anterior: este urmarea excesului de mortalitate generat de pandemia Covid19, a anunțat institutul național însărcinat cu securitatea socială (INPS).
În 2020 au decedat în Italia 96.818 persoane în vârstă de peste 64 de ani. INPS estimează o medie de 13 ani de viaţă pierduţi pentru cele 20.110 de persoane decedate care aveau vârste între 65 şi 79 de ani şi o medie de 7 ani de viaţă pierduţi pentru cei 76.708 italieni cu vârste de la 80 de ani în sus care au murit în 2020 din cauza Covid-19.
Decesele provocate de pandemie se vor traduce pentru statul italian într-o ”economie” de 11,9 miliarde de euro la bugetul de pensii până în anul 2029, evaluează institutul.
Circa 96,3% din excesul de mortalitate înregistrat în Italia în anul 2020 corespunde persoanelor cu vârste începând de la 65 de ani, aproape toţi pensionari, relevă datele INPS.
Țara a înregistrat până în prezent de la începutul pandemiei 151.296 de decese asociate Covid.
Creșterea numărului de decese în rândul populației vârstnice a produs în mod inevitabil anularea a numeroase pensii și efecte directe asupra așa-ziselor cheltuieli cu pensiile, notează Corriere della Sera.
Un alt record negativ al anului 2020 este cel legat de numărul de nașteri, cu 16.000 mai puține decât în 2019.
Harta geografică a nașterilor arată un declin generalizat în toată Italia, mai pronunțat în Nord-Vest (-4,6%) și în Sud (-4,0%). Provincia autonomă Bolzano se află pe primul loc, cu 9,6 nașteri la 1000 de locuitori, în timp ce Sardinia este în spate, cu un raport constant de 5,1.
Declinul demografic și numărul mare de decese au afectat și mai mult impactul pe care l-a avut pandemia în societatea și economia italiană, amplificând tendința de scădere a populației din 2015,precizează INPS.
Sursa: national.ro