Oficialii ruși au oferit luni primele explicații privind nerespectarea coridoarelor umanitare care să asigure evacuarea civililor ucraineni, susținând că guvernul de la Kiev nu a făcut pregătiri în acest sens și a pierdut controlul asupra situației din țară, relatează TASS.
„De la ora 13:00, partea ucraineană nu a îndeplinit nicio condiție pentru crearea coridoarelor umanitare”, a declarat luni general-colonelul Mihail Mizințev, adăugând că forțele armate ruse au obervat acest lucru „printr-un control obiectiv, inclusiv cu vehicule aeriene fără pilot”.
Mizințev este comandantul Centrului Național pentru Controlul Apărării al Federației Ruse.
El susține de asemenea că naționaliștii ucraineni „sub amenințarea violenței fizice, pur și simplu nu lasă civilii și cetățenii străini să iasă din aceste așezări”.
Mizințev a afirmat de asemenea că „conducerea ucraineană și-a pierdut complet controlul asupra stării de fapt din propria țară, este insolvabilă și incapabilă să rezolve vreo problemă, fiind sub influența dură a radicalilor, care sunt de fapt un guvern paralel care nu recunoaște nicio lege”.
Sursa: Hotnews