Actualitate, Externe, Politic

UE a declanșat o procedură împotriva Ungariei care poate duce la suspendarea fondurilor

Comisia Europeană a declanşat miercuri o procedură împotriva Ungariei care poate duce la o suspendare sau o reducere a anumitor fonduri europene, ca urmare a îngrijorărilor legate de reglementările privind pieţele publice. Dacă procesul va fi dus până la capăt, ar fi pentru prima dată când UE ar apela la acest nou mecanism ca să pedepsească un stat membru pentru încălcarea statului de drept, informează Politico.

Până la întâlnirea de miercuri a comisarilor europeni, aceștia au tot amânat decizia finală de aprobare a mecanismului de tăiere a fondurilor UE pentru Ungaria.

Decizia reprezintă un moment semnificativ pentru UE. Noul mecanism a fost adoptat în 2021 după ce s-a constatat că instrumentele disponibile de disciplinare a membrilor care încalcă normele UE nu sunt suficiente pentru a corecta comportamentul statelor imprevizibile.

Un oficial al Comisiei Europene a spus reporterilor că mecanismul a fost declanșat pentru că există „îngrijorări serioase” despre felul în care Ungaria folosește fondurile UE.

Oficialul a evidențiat neregulile cu privire la modul în care Ungaria distribuie contractele publice și felul în care controlează cum sunt folosite fondurile UE. Budapesta este acuzată și de lipsa transparenței și de împiedicarea investigațiilor și a procedurilor legale, potrivit aceluiași oficial al Comisiei.

Aceste îngrijorări au fost „ignorate” pentru mai bine de zece ani, a spus oficialul UE, care a acuzat Ungaria de „încălcări constante” fără „nicio remediere”.

Etapele declanșării mecanismului de tăiere a fondurilor UE

Comisarul european pentru buget Johannes Hahn a fost mandatat să trimită guvernului ungar o „notificare scrisă”, în cadrul unei proceduri inedite care condiţionează virarea fondurilor europene de respectarea principiilor statului de drept, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene pentru promovarea modului de viaţă european Margaritis Schinas, transmit AFP şi Reuters.

Regulamentul noului mecanism de condiţionalitate între fondurile de la bugetul UE şi respectarea valorilor statului de drept prevede mai multe etape însoţite de termene înainte ca executivul comunitar să poată sesiza Consiliul UE înaintea aplicării efective.

Astfel, Comisia trebuie mai întâi să notifice încălcările statului vizat, ce are trei luni la dispoziţie pentru a da explicaţii, după care executivul UE face o nouă evaluare, urmată de observaţiile statului în cauză asupra proporţionalităţii măsurilor, scrie Agerpres.

În final, Consiliul UE (format din statele membre) va trebui să se pronunţe prin majoritate calificată, toată această procedură putând să dureze chiar şi nouă luni.

Sursa: Digi24

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile