Actualitate, Politic

Un angajat de la ASSMB condamnat pentru că i-a tăiat gâtul fostei iubite, pe lista USR-PLUS pentru consiliile de administrație ale spitalelor

BUCUREȘTI/ Scandalul de la Primăria București dintre consilierii generali de la USR-PLUS și cei de la PNL a blocat miercuri votarea bugetului Capitalei. Miza ar fi dreptul de semnătură pe care îl cer cei de la USR-PLUS pentru viceprimarul Horia Tomescu, un apropiat de-ai lui Vlad Voiculescu, ca să poată numi managerii celor 19 spitale din subordinea municipalității și reprezentanții Primăriei Capitalei în consiliile de administrație ale acestor unități sanitare, spun surse politice. – scrie portalul GÂNDUL.RO.

Printre oamenii pe care Horia Tomescu i-ar vrea în consiliile de administrație ale spitalelor este și Răzvan Marian Apostol, fost șef serviciu în Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), numele acestuia fiind trecut pe lista celor susținuți de consilierii generali USR-PLUS, au spus sursele citate, pentru GÂNDUL.RO.

Răzvan Marian Apostol are o condamnare pentru o tentativă de omor. În iulie 2004, când avea 20 de ani, Apostol a înjunghiat-o, de mai multe ori, pe fosta lui iubită. Acesta i-a tăiat gâtul tinerei chiar la intrarea în căminul Grupului Școlar Agricol „Viaceslav Harnaj” din București.

Contactat de Gândul, Răzvan Marian Apostol a refuzat să vorbească despre tentativa de omor comisă în 2004. Întrebat dacă el este cel despre care presa a relatat în 2004 că și-a înjunghiat fosta iubită, Apostol a spus: „Acum sunt un alt om.”

Răzvan Marian Apostol avea 20 de ani în anul 2004, când a fost arestat, după ce a încercat să-și ucidă fosta prietenă. Rănit în dragoste, Apostol și-a atacat fosta iubită când aceasta iesea din căminul unui liceu cu profil agricol, unde tânăra fusese să viziteze o prietenă.

Înarmat cu un cuțit, Apostol a lovit-o atunci, de mai multe ori, în gât și în spate. Atacatorul a fost imobilizat de jandarmii care păzeau căminul și care au chemat ambulanța.

Victima a fost transportată, în stare gravă, la Spitalul Militar Central, unde a fost operată de urgență. La momentul atacului, tânăra avea 20 de ani și era studentă în anul I la Facultatea de Geografie.

Răzvan Marian Apostol are o condamnare pentru o tentativă de omor. În iulie 2004, când avea 20 de ani, Apostol a înjunghiat-o, de mai multe ori, pe fosta lui iubită. Acesta i-a tăiat gâtul tinerei chiar la intrarea în căminul Grupului Școlar Agricol „Viaceslav Harnaj” din București.

După ce și-a ispășit pedeapsa, Răzvan Marian Apostol și-a terminat studiile la o universitate particulară și a lucrat, timp de doi ani, ca șef al unei echipe de instalatori, apoi alți doi ani la o pizzeria și ca administrator al unei asociații de proprietari. Alți cinci ani a fost angajat al unei firme care a obținut numeroase contracte de la primării și spitale.

Din anul 2019, când era angajat la firma respectivă, Apostol a ajuns la Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, într-o funcție de conducere, el fiind numit șef serviciu.

Oficiali din cadrul ASSMB au declarat, pentru Gândul, că Răzvan Marian Apostol nu mai deține acum o funcție de conducere, dar este în continuare angajat al instituției din subordinea Primăriei Capitalei.

Din poziția de angajat al ASSMB, Apostol a ajuns printre propunerile USR-PLUS pentru consiliile de administrație ale spitalelor aflate în subordinea Primăriei Capitalei, potrivit unor surse politice.

( Sursa: GÂNDUL.RO )

guest
0 Comentarii
Feedback instant
Vezi toate comentariile