Actualitate, Externe, Politic

Un cunoscut politician, implicat în traficul de copii pentru organe (+VIDEO)

Doi traficanți de organe de copii, un fost senator și soția sa, au fost prinși de poliția britanică

Bărbatul acuzat că a încercat să ducă un copil în Marea Britanie în vederea recoltării de organe este un cunoscut politician din Nigeria. El era însoțit de soția sa, potrivit BBC.

Un senator nigerian de rang înalt și soția sa au fost identificați ca fiind cuplul acuzat la Londra de tentativă de recoltare de organe de la copii.

Ike Ekweremadu, în vârstă de 60 de ani, și Beatrice Nwanneka Ekweremadu, în vârstă de 55 de ani, ambii cetățeni nigerieni, vor fi duși la Tribunalul Uxbridge Magistrates’ Court.

Purtătorul de cuvânt al lui Ekweremadu a confirmat pentru BBC că senatorul a fost inculpat în Marea Britanie în legătură cu acest caz.

Un copil de vârstă necunoscută a fost luat în îngrijire de autoritățile britanice.

Cuplul a fost acuzat de conspirație pentru transportul unui copil în Marea Britanie în vederea recoltării de organe.

Ekweremadu a avut trei mandate de vicepreședinte al Senatului nigerian, din 2007 până în 2019.

Avocatul și politicianul este senator din 2003 și aparține Partidului Democrat al Poporului (PDP), aflat în opoziție.

Ancheta a început atunci când detectivii au fost alertați cu privire la posibile infracțiuni de sclavie modernă.

Acuzațiile au fost formulate în urma unei anchete efectuate de echipa specializată în infracțiuni a Poliției.

 

Sursa: Cotidianul.ro 

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile