Actualitate, Politic

Un cuplu ucrainean a încercat să intre în România cu 1,6 milioane de dolari și 50.000 de euro ascunși în mașină

În data de 12.03.2022, în jurul orei 17.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Albița, s-au prezentat pentru a intra în Romania doi cetățeni ucraineni (soț și soție), la bordul unui autoturism înmatriculat în Ucraina, arată un comunicat al Poliției de Frontieră.

Polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra vehiculului și au găsit mai multe bunuri nedeclarate, dar și sume mari în valută.

Au fost descoperite în bagajele din autoturism 9 ceasuri de diferite mărci, bijuterii, 24 genți inscripționate cu denumiri ale unor firme recunoscute, peste 1,6 milioane dolari și peste 50.000 euro.

În cauză, a fost sesizată unitatea de parchet competentă, bunurile si sumele în valută fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Sursa: Digi24 

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile