Fară Categorie

Un economist avertizează: “Oamenii sunt omorâți cu sânge rece pentru a justifica lockdown-ul și vaccinarea forțată.”

Scene halucinant-hilare din SUA. În timpul unui interviu luat unui pilot Nascar, o tribună întreagă începe să țipe „Fuck Joe Biden!”. Precum politrucele de pe vremea comunismului nostru, reporterița încearcă să „salveze” momentul pretinzând că tribuna strigă „Let’s go, Brandon!”. Și uite-așa, „Let’s go, Brandon!” devine viral. Lumea spune „Let’s go, Brandon!” și înțelege „Fuck Joe Biden”. Însă cerbicia organelor media e atât de mare încât pur și simplu în presă nu se scapă nimic. Un fel de „Scânteia” la nivel planetar.

Un rapper,  Loza Alexander, a scos o melodie a cărei idee era: „noi spunem Let’s go, Brandon, dar știm bine ce înseamnă”. Melodia s-a viralizat pe TikTok, apoi a urcat sănătos pe iTunes. Doar că a început să fie cenzurată. Cei de la TikTok au șters-o și i-au blocat contul lui Loza Alexander. Nu vă spune nimic?

 

Din fericire, noi avem instinctul dictaturii. Și când spun noi, mă refer la cei care au trecut cât de cât conștienți prin dictatura comunistă. Știm bine cum se „aranjau” treburile pe vremuri, iar disperarea care ne cuprinde este dată tocmai de aceste „mici amănunte” care rimează mult prea mult cu ceea ce am trăit atunci.

Poate vă întrebați ce o face pe o fătucă să fie atât de penibilă încât să inventeze pe moment acel „Let’s go, Brandon!”? E simplu, ea n-ar trebui blamată pentru că trece exact prin ceea ce treceau reporterii de pe vremea lui Ceaușescu: în cazul în care un invitat scăpa de sub control, se alegea praful de toată echipa. Cine naiba stătea să mai judece cine era invitatul și de ce-a zis ceea ce-a zis? Automat se făcea un tablou al „daunelor”, cei care puteau să se dea la o parte se „acopereau” rapid, iar vinovat principal și conspiraționist împotriva regimului devenea reporterul. Cam așa e și acum.

Nu-mi dau seama ce-a fost în sufletul ăleia care lua interviul la Nascar, dar vă pot spune că penibila inspirație i-a venit pe un fond de teamă. Altfel nu poți fi atât de penibil în mod natural. Dar totuși, veți spune, e o societate liberă!

Așa credeți sau așa vi s-a spus la școală. Hai să vă explic în ce constă această libertate. De-o vreme circulă de la om la om un tabel cu sumele încasate de organele de presă de la stat pentru „susținerea” campaniei COVID(atașat prezentului articol). Sunt sume amețitoare, care-ți taie respirația. E cât se poate de limpede că respectivele instituții au ajuns să-și facă planurile de afaceri pe baza banilor primiți de la stat, astfel încât gradul de obediență e maxim.

Uitați-vă cum grupul de presă Intact(Antena 3 SA + Antena Group) a încasat cea mai mare cantitate de bani. Acum vă e limpede de ce „s-a sucit Badea”? Trebuie „să mănâncă și gura lui ceva(sic!)! Iar la câți bani sunt acolo, deja e de halit sănătos!

Vedem limpede cum își cumpără autoritățile liniștea în vederea instaurării terorii. Partidele politice oricum acționează la unison. De altfel nu doar partidele, ci întreaga lume politică a lumii „s-a sincronizat” cu stăpânirea și-și coordonează mișcările.

Singurii care pot întrerupe nebunia pot fi oamenii simpli.

Doar că ei sunt ținuți în frâu de media ticăloasă care, de mai bine de un an nu face altceva decât propagandă pe bani. Și-n vremea comunismului media era privilegiată. Toată târla care lucra în presă avea salarii babane, poziție socială de invidiat și acces la „cantina Partidului”. Cam tot ce-ți puteai dori pe vremea aia!

Noi, cei care-am trecut prin comunism știm bine ce înseamnă toate acestea. Și, mai mult, vedem cum rimează timpurile. Știți care e diferența fundamentală dintre atunci și acum? E una de raportare. În perioada comunistă statul avea controlul total al informației. Ceea ce scria în ziar, ce ascultai la radio și ceea ce vedeai la televizor, aia era realitatea. Doar că presa, radioul și TV-ul, toate aparțineau regimului. N-aveai cum să afli că în Vest se trăia mai bine! Vidul informațional era cel care ajuta regimul deoarece, în momentul în care îți exprimai nemulțumirea, ți se replica de către regim: „Nu vezi că n-ai dreptate? Uită-te ce scrie-n ziar și ce se vede la TV!”.

Acum treaba s-a schimbat. Globalizarea a șters granițele, astfel încât e greu să mai produci o „insularizare” precum cea efectuată de regimul comunist. Doar că nu știți întreaga ecuație: tocmai această globalizare ne-a „insularizat” pe toți. Acum nu se mai acționează de la nivel local, ci de la cel global. Acea „sincronizare de acțiune” despre care v-am amintit face ca refrenul preferat al propagandei să fie: „Nu vezi că n-ai dreptate?

Uită-te că la fel se petrec lucrurile peste tot în lume!”. Exact același mod de a-ți întoarce portofelul! Doar că omul nu e conștient că șpăguiala instituțiilor media e similară peste tot în lume. În Australia – unde s-a desfășurat cea mai mare teroare asupra populației – guvernul a plătit media cu 24 milioane $,doar în ultimele luni, în Anglia presa a fost plătită cu 80 milioane £, în Canada sau băgat 88 milioane de dolari! Peste tot același refren: bani pentru media. De ce? E la mintea cocoșului. Cum altfel ai avea un Chireac care să urle că nevaccinaților trebuie să li se retragă toate drepturile?

Iată cum se instaurează teroarea pas cu pas! La noi situația e chiar mai crâncenă deoarece avem în capul țării torționari similari celor din anii 50. Ca să înțelegeți cât de criminali sunt cei de la putere, căutați cauza adevărată pentru care mor atâția oameni. Nicăieri în lume nu s-a murit așa. De ce? Pentru că peste tot au existat scheme de tratament. Acum, în spitalele românești, nu-i nici urmă de medicament. În ciuda faptului că toate țările din jur au medicamente care pot trata COVID-ul, autoritățile noastre blochează la graniță cantități imense! De ce? Ca să poată face spectacol. E crimă făcută cu sânge rece.

Mi se pare absolut aberant ca la granița cu Republica Moldova să existe ordin de control și confiscare a oricărei cantități de Arbidol! Înțelegeți până unde merge crima organizată? Oamenii sunt omorâți cu sânge rece pentru a justifica lockdown-ul și vaccinarea forțată. Teroarea de-abia de-acum începe, oameni buni!

Ce-i de făcut? Din păcate, întreaga structură a societății ne condamnă. Oamenii sunt anchilozați între disperarea de a câștiga un ban, teroarea facturilor mari și perspectiva pierderii locului de muncă din cauza nevaccinării. Vă dau o veste proastă: la fel au procedat și-n Italia. Le-au spus că trebuie să se vaccineze dacă vor să mai aibă un loc de muncă, iar oamenii s-au vaccinat crezând că scapă. Imediat după ce s-au vaccinat ei, au trecut la impunerea obligativității vaccinării la copii. Înțelegeți către ce vă canalizează? Deja Gheorghiță a vorbit despre asta!

Așadar ce-i de făcut? Ce poți face într-o societate anchilozată? Îmi vine în minte sloganul celor de la Project Veritas: „Be brave. Do something!”. Sună aiurea acest „fă ceva”, dar, dacă stai să te gândești, într-o societate anchilozată a face ceva, orice, numai să faci ceva, este în sine o revoluție. Teoretic fiecare dintre noi ar trebui să facem ceva. Orice, dar să facem. Spre exemplu, mai mulți oameni au anunțat că se vor duce la Cotroceni la ora 10:30. Sunt curios, se vor strânge mai mulți de câteva sute? E o întrebare, iar în memorie îmi rămâne îndemnul: „Fă ceva!”. Dacă nu vom face nimic, ne vor omorî ca pe câini!

Sursa: Incorect Politic /Via Trenduri

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile