Un cunoscut fermier bihorean acuză autoritățile că pentru a preveni răspândirea gripei aviare au luat o decizie abuzivă, contrară reglementărilor europene. Este vorba despre faptul că a fost pus să ucidă peste 300.000 pui de o zi, iar alți 400.000 vor avea aceeași soartă zilele următoare.
Fermierul, Nagy Mihai, a și făcut publice imagini șocante cu puii eutanasiați. Aceștia au fost omorâți prin gazare. Tragedia s-a întâmplat din cauza obligației de a respecta Decizia nr. 1/7 mai 2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, inițiată de președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Robert Chioveanu.
Potrivit legii, „suspendarea activităților comerciale cu păsări vii, pentru o perioadă de 30 de zile, pe întreg teritoriul României (de la puii de o zi până la păsări reformă), pentru toate speciile de păsări comercializare prin intermediul mijlocitorilor de afaceri, precum și a oricăror altor activități de intermediere, în vederea comercializării directe către crescătorii de păsări din gospodăriile populației”.
Revolta fermierului cine din cauza că Decizia CNSU este excesivă, contravenind normelor europene. „Regulile europene prevăd ca în cazul apariției unor focare de gripă aviară nu să se blocheze comerțul cu păsări pentru 30 de zile, ci ca în jurul focarelor identificate să se instituie o zonă de protecție pe o rază de 3 kilometri și o zonă de supraveghere pe o rază de 10 kilometri”, a declarat, luni, pentru BIHOREANUL fermierul.
„În Ungaria, în Polonia, în Germania sunt sute de focare de gripă aviară. Au izolat focarele și au instituit zone de restricții și de supraveghere, nu au pus întreaga țară sub interdicția de comercializare a păsărilor”, spune Nagy.
De altfel, bihoreanul va participa marți la audierea președintelui ANSVSA, Robert Chioveanu, în fața Comisiei pentru agricultură a Camerei Deputaților, sperând ca Decizia CNSU să fie revocată.
Contactat de BIHOREANUL, directorul executiv al DSVSA Bihor, dr. Remus Moțoc a spus că „Este o decizie CNSU și toată lumea este obligată s-o respecte și s-o aplice, atât noi (n.r. – DSVSA), cât și operatorii economici. Nu pot să fac aprecieri de vreme ce Decizia a fost adoptată, ea este o măsură de prevenire a extinderii gripei aviare în România, inclusiv în județul Bihor. Nu avem ce comenta, trebuie s-o punem în practică”, a declarat directorul DSVSA Bihor.
O decizie e abuziva si criminala dar toata lumea tace ca vezi-Doamne e deja aprobata. Hai sictir, v-ati blegit cu totii? In strada, pichetati-i pe abuzatori pana renunta la masura!