Un microbuz înmatriculat în România, care circula pe autostrada M1 din Ungaria, a fost implicat marți, 19 octombrie, într-un grav accident de circulație.
Patru vehicule s-au ciocnit și cinci persoane au decedat, conform informațiilor publicate de pagina Gyor Plusz. Accidentul s-a produs în zona Bábolna, pe autostrada M1 care duce spre Győr, la kilometrul 94.
Potrivit primelor informaţii, oferite de purtătorul de cuvânt al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Mihály Sebestyén Varga, un microbuz românesc s-a izbit de un camion, care circula în faţa acestuia.
Cei cinci pasageri aflaţi într-unul dintre autovehicule (cel mai probabil în microbuzul înmatriculat în România) au decedat pe loc, fiind vorba despre două femei şi trei bărbaţi. Un rănit, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a fost transportat la spital cu un traumatism cranian, dar stabil.
Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă din Ungaria, a declarat că mai multe echipaje de paramedici şi un elicopter au intervenit la locul accidentului.
Sursa: aradon.ro
FOTO: ACCIDENT-INFO.HU