Actualitate, Politic

USR și AUR s-au aliat în BPR să voteze pentru invitarea președintelui Iohannis în Parlament ca să-și explice averea

În ședința de luni a Birourilor Permanente Reunite, reprezentanții USR au votat împreună cu cei ai AUR pentru introducerea pe ordinea de zi a unei solicitări prin care președintele Klaus Iohannis să vină în fața Parlamentului să dea explicații în legătură cu averea sa. Cererea a fost depusă de AUR.

În ședința BPR cei din AUR au cerut suplimentarea ordinii de zi cu o cerere depusă de liderul grupului AUR, Claudiu Târziu, pentru demararea unor proceduri de verificare a averii președintelui.

Inițial, cererea depusa de AUR prin care aceștia cer verificarea averii lui Klaus Iohannis și chemarea acestuia în plenul Parlamentului pentru explicații fusese depusă la Biroul Permanent al Senatului, care a trimis documentul Birourilor Permanente Reunite.

PNL a cerut respingerea solicitării AUR, în timp ce USR a cerut introducerea pe ordinea de zi și trimiterea documentului la Comisia Juridică, invocând procedura parlamentară.

La vot, parlamentarii PNL și UDMR au votat împotriva suplimentării ordinii de zi, în timp ce USR și AUR au votat pentru. Parlamentarii PSD s-au abținut. Au fost 11 voturi ale PNL și UDMR și 7 voturi ale USR și AUR. Solicitarea a fost respinsă.

Cererea depusă de AUR și discutată în BPR:

Cerere a AUR de invitare a lui Iohannis în Parlament.

Sursa: Digi24 

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile