Ivana Trump, prima soție a fostului președinte american Donald Trump și mama celor mai mari trei copii ai acestuia, a murit în mod neașteptat joi în apartamentul său din New York, transmite EvZ. Ea avea 73 de ani.
Poliția a răspuns la un apel privind o persoană în stop cardiac la numărul 10 East 64th Street, în Upper East Side, la ora 12:40 p.m. Moartea nu este considerată suspectă, oficialii spun că a murit din „cauze naturale”.
Moartea Ivanei Trump a fost anunțată pentru prima dată joi, în jurul orei 12:30, când serviciile de urgență au fost chemate pentru un stop cardiac într-un apartament de pe East 64 Street din Manhattan, unde locuia Ivana.
Paramedicii au ajuns la fața locului, iar ulterior a fost declarat decesul acesteia, scrie presa americană.
Moarte ei ar fi fost din „cauze naturale”, scrie Daily Mail.
„Sunt foarte trist să îi informez pe toți cei care au iubit-o, și sunt mulți, că Ivana Trump a decedat în casa ei din New York. A fost o femeie minunată, frumoasă și uimitoare, care a dus o viață minunată și inspirată”, a transmis fostul președinte printr-un comunicat.
Donald Trump a adăugat: „Mândria și bucuria ei au fost cei trei copii ai ei, Donald Jr., Ivanka și Eric (foto cu cu ei mai jos – nota red.). Era atât de mândră de ei, așa cum și noi toți eram atât de mândri de ea. Odihnește-te în pace, Ivana!”
Un vlogger american arată că deși nu se știu exact cauzele morții fostei soții a lui Trump internetul a bubuit deja cu întrebarea dacă a decedat din cauza efectelor adverse ale vaccinului.
Sursa: Andrei Nicolae/ ActiveNews