Dozele de vaccin Pfizer care au expirat la 30 septembrie 2021 se administrează în continuare, în baza unei decizii a Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), de prelungire a termenului de valabilitate cu încă 3 luni, transmisă Direcțiilor de Sănătate Publică din țară. Este vorba despre lotul cu numărul FA 4632.
ANMDMR a aprobat prelungirea termenului de valablitate cu încă 3 luni pentru vaccinul Pfizer, cu excepția dozelor cu termenul de valabilitate inițial 30 septembrie 2021 care au fost scoase de pe lanțul de temperatură ultrajoasă (între minus 90 și minus 65 de grade Celsius) pe lanțul de 2-8 grade Celsius anterior datei de 27 septembrie a.c.. Acestea au putut fi administrate până la data de 30 septembrie inclusiv.
Decizia agenției din România este în corelație cu cea a Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), care a comunicat în data de 10 septembrie a.c., că în urma analizării datelor noi de stabilitate, a extins de la 6 luni la 9 luni perioada de valabilitate pentru vaccinul Comirnaty produs de compania Pfizer/BioNTech.
Aflați amănunte de pe monitorulsv.ro.