Posibila numire a lui Klaus Iohannis la conducerea NATO nu este exclus să fi stârnit rumori. Nu numai în rândul cunoscătorilor de strategii și politici militare, ci și printre naivii care încă mai cred că Pactul Nord-Atlantic este organizație serioasă, nu o adunătură de cowboys care se joacă de-a hoții și vardiștii. Nu este singurul posibil ocupant al funcției, mai există și alte nominalizări din lumea europeană. Iohannis, însă, ar avea cele mai mare șanse ca în septembrie 2022 să-l înlocuiască pe Jens Stoltenberg la conducere. Dar nimeni nu spune ce criterii au stat la baza selecției lui, fie doar și pentru o nominalizare.
Întreaga poveste seamănă izbitor de mult cu ajungerea lui pe fotoliul de președinte al României, când un candidat cvasinecunoscut a câștigat alegerile. Cine era, de unde venea, ce palmares politic deținea, ce legături avea cu lumea externă care să-l susțină și să-l propulseze au rămas aceleași întrebări la care nimeni nu a dat vreun răspuns.
A cui misiune o îndeplinea Iohannis?
Scriam, în octombrie 2019, despre președintele român, citându-l pe regretatul Albin Marinescu, la data aceea încă în viață: „Adevărul este că Iohannis nu s-a gândit doar din anul 2001 la ocuparea fotoliului de la Cotroceni, el fiind pregătit, de către emisari ai Germaniei, pentru un rol la vârful politicii româneşti încă de pe vremea când România era condusă de Nicolae Ceauşescu. Relevantă este, în acest sens, discuţia pe care a purtat-o cu nişte colegi profesori într-o delegaţie la Cluj Napoca. Atunci, în vara anului 1989, întrebat fiind de colegi de ce nu emigrează în Germania, ca majoritatea saşilor sibieni, profesorul de fizică Iohannis Klaus Werner a afirmat că regimul comunist o să cadă în curând, lucru de neconceput de către românii de rând! Doar o persoană bine informată din exterior putea să ştie de proiectele care se urzeau în laboratoarele occidentale. Totuşi, neîncrezători în premoniţia lui Klaus, interlocutorii au insistat, întrebându-l de ce nu emigrează, urmând să revină dacă într-adevăr Ceauşescu o să fie înlăturat de la putere. Răspunsul a fost sincer şi tranşant: „Nu pot, fiindcă am misiunea mea aici!” ( Revista „Justițiarul”). Ce misiune? Și la ordinul cui, căci nu pare a veni de la români după cum se desfășoară lucrurile?”
Prejudiciu nerecuperat
În scurt timp, s-a văzut și menirea lui Klaus Iohannis. Scoaterea României la vânzare, la preț de solduri. Distrugerea economiei prin guvernări alese exact cât să ne aducă la sapă de lemn. Fostul profesor de fizică își descoperise capacități neobișnuite sau doar punea în practică ideile venite de la Bruxelles? Declarația lui, că iubește România și că se simte confortabil ca președinte, nu se potrivește cu starea în care se afla țara. Sau tocmai aici a fost cheia peste care noi am trecut cu superficialitate, că, de fapt, iubește România făcută praf? Navetistul cu bicicleta ajunge, deci președinte. Dar numai după ce s-a creat un prejudiciu imens la Sibiu printr-o hotărâre controversată dată de o instanță. Iohannis, președinte al FDGR, îl dă în judecată pe Iohannis primarul, care pierde toate imobilele puse în discuție. Primarul Iohannis nu a mai atacat hotărârea. A uitat? N-a mai vrut? N-a mai putut? Cert este că după câțiva ani Klaus Iohannis ajunge președinte, iar România ajunge cu o gaură în patrimoniu pe care nu o va mai recupera.
Aranjamente politice la vedere
Acum ne confruntăm cu un Iohannis pe cale de a deveni secretar general al NATO. Fostul militar cu „termen redus”, care ura armata și o considera o pierdere de vreme, ajunge să conducă cea mai mare forță militară a lumii. Nu se potrivește. Pregătirea în materie militară se reduce doar la a cumpăra hârburi și fiare vechi de la americani, băgate cu de-a sila pe gât. Iar nu se potrivește. În schimb, s-a potrivit repede contribuția de 2 la sută din PIB pentru NATO, când a ridicat imediat două degete. Și, ca și la selectarea ca președinte al României, apar aceleași întrebări. Numirea ca secretar general al NATO implică o cernere serioasă a candidaților. Ce criterii au stat la baza punctării lui Iohannis? Lași cea mai mare forță militară a lumii pe mâinile unuia obișnuit cu weekenduri de câte șase zile? Aștepți să se dezlipească de ciorba de perișoare a soției pentru a se putea declanșa o operațiune de anvergură? Și dacă, după declanșare, trage un chiul scurt pentru a vizita Pompeii, așa cum a procedat în octombrie 2018, când la Bruxelles se discuta soarta Brexit? Dincolo de acestea, apar și alte întrebări. Când a fost instruit Iohannis pentru conducerea NATO? Nu are nici măcar o insignă de trăgător de elită. A absolvit vreun curs de specialitate, fie el și de intendență? Cine s-a ocupat de perfecționarea lui? Sau este impus în urma unor aranjamente care ne scot pe noi afară din joc și care nu trebuie cunoscute?
Sursa: Valentin Boeru/ national.ro
