Actualitate, Opinii

Valentin Boeru: Valul IV. Altă cacealma

Iar ni se arată pisica, de parcă n-am fi fost cuminți. Am făcut tot ce ne-au cerut, chiar dacă nu ne-a convenit. De la masca ce nu ne apăra de nimic și până la 14 stări de alertă, plus două de urgență, am trecut prin toate. N-am iertat niciuna. Scuze, am greșit. Una nu ne-a iertat.

Ne-am vaccinat atât cât s-a putut. Mai mult de unde? Gheorghiță, Cîțu și ciracii lor nu vor să înțeleagă că mai mult nu se poate. Este exact numărul celor care vor vacanțe în străinătate, vor concerte sau vor în tribune la meciurile de fotbal. Plus o cantitate neglijabilă care să dea confortabilitate statisticilor. Vaccinarea nu este obligatorie. Vor avea însă grijă să o transforme în măsură fără de care nu mai putem ieși din case. Ne-am trezit cu 120 de milioane de vaccinuri cumpărate. Asta înseamnă șase doze pe cap de locuitor, socotind că am fi 20 de milioane toți. Ce am achiziționat până acum e la un pas de a expira. Le vindem sau le aruncăm. De ce am cumpărat atât de mult? Arată ca și cum ar exista un plan de cumpărare, nu și de folosire. Cineva avea nevoie de banii aceștia iar noi, galantoni, am băgat mâna în buzunar și am plătit.

Vine valul IV? Cine a spus asta? Nu cumva tot cei care sufocă lumea cu vaccinuri pe care nu mai au pe unde le vinde? „Rata extrem de scăzută a infectărilor în România dovedește că populația și-a dezvoltat deja un răspuns imun complex, susțin medicii. Aceștia arată că, în condițiile în care virusul va circula în următoarele luni ale sezonului cald, un val patru nu va exista și că, cel mai probabil, vor fi doar manifestări endemice, cu cazuri izolate, atunci când vremea se va răci”, scrie colega mea Claudia Marcu. De ce ar exagera? Nu sunt invenții jurnalistice, sunt cuvintele medicilor.

Vine valul IV, se aude la toate posturile tv. Vine valul IV, scrie presa dedulcită la sfânta șpagă guvernamentală. Nu cred o iotă. Va apărea, probabil, întors din condei prin rapoarte și statistici. Adică exact acolo unde muritorul de rând nu are acces. Acolo unde morții se pun la păstrare pentru ziua de mâine și de unde vor fi scoși cu țârâita, pentru alte zile și alte vaccinuri. Odată urnită, șmecheria vaccinării nu mai poate fi oprită. Prea mulți bani în joc, prea multe interese. Și valurile vor fi pe măsură. Vor apărea atâtea câte trebuie să convingă poporul de naivi.

Sursa: Valentin Boeru, national .ro

 

Abonează-te
Notificare la
guest

0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cel mai votat
Feedback instant
Vezi toate comentariile